Mai grav este faptul ca in controalele organizate de inspectorii OPC in depozitele cu produse pentru sinistrati au fost gasite multe alimente stricate sau cu termenul de garantie depasit. in perioada 18-20 iulie, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor a cerut efectuarea unor ample controale in judetele Bacau, Buzau, Braila, Galati si Vrancea. Urmarea: mai multi saci de alimente aruncate. De exemplu, in comuna Liesti din Galati, produsele erau depozitate in sala de sport a scolii. Printre alimente au fost gasite 10 kilograme de malai expirat din 25 aprilie, 30 de bucati de paine feliata care era mucegaita si 100 de paini necoapte. in Cosmesti, inspectorii au gasit peste 200 de paini expirate, iar circa 2 kg de cascaval prezentau gust si miros modificate. Inspectorii OPC Vrancea au verificat punctele de colectare de la Vama Focsani si depozitele Statiunii de Cercetare Pomicola. Aici au gasit conserve de fructe si legume fara nici un element de identificare cat si 1269 litri de apa minerala cu data valabilitatii depasita din 3 octombrie 2004.
Fenomenul se pare ca a luat amploare in ultimele zile, astfel incat mai multi primari bucuresteni au hotarat stoparea actiunii de strangere de ajutoare. „Deoarece sistemul de distribuire a ajutoarelor pentru sinistrati nu este bine organizat, fapt care a permis anumitor persoane sa deturneze destinatia acestora, am decis sistarea temporara a actiunii de colectare”, a afirmat Neculai Ontanu, primarul sectorului 2.
in benzinariile din tara si parcarile marilor magazine si-au facut aparitia mai multe persoane care se recomanda ca fiind reprezentantele unor organizatii neguvernamentale si strang bani pentru sinistrati. „Am fost martorul unor situatii care nu ne fac cinste. Concret, am fost abordat de mai multi indivizi in vederea strangerii de fonduri pentru sinistrati, insa am ajuns sa negociem suma care ar fi trebuit sa o donez. Este evident ca acesti oameni nu aveau nici cea mai mica intentie de a-i ajuta pe cei aflati acum in suferinta, cu atat mai mult cu cat cei vizati ca posibili donatori erau posesori de autoturisme straine”, ne-a declarat presedintele Asociatiei pentru Protectia Cetateanului, Cristian Popescu.
Printre ajutoarele trimise din Capitala, dar si din alte zone ale tarii, inspectorii OPC au gasit si multe alimente stricate. Din depozitele din Galati si Vrancea, sute de paini, conserve si cascaval au fost aruncate pentru ca nu erau bune de mancat. intr-un loc de colectare din Vrancea, pana si apa minerala era expirata din 2004