Institutul Naţional de Statistică a anunţat o creştere a PIB-ului cu 0,6% în primul trimestru al acestui an faţă de ultimul trimestru al anului trecut, fapt ce a dus la ieşirea oficială a României din recesiune. Saltul economic se datorează “exploziei” exporturilor cu 40% faţă de trimestrul I al anului trecut. Potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar, exporturile României au fost împinse la acest procent spectaculos de vânzările Daciei Duster în afara graniţei. Numărul de modele Dacia exportate a crescut cu 53% în trimestrul I 2011 faţă de trimestrul I 2010, până la aproape un miliard de euro.
S-a vândut afară de 600.000.000 €
Din această valoare, 600 milioane de euro o reprezintă Dusterul, faţă de 100 de milioane de euro în trimestrul I din 2010 (creştere de 500%), făcând din acest autoturism “regele” produselor româneşti vândute în străinătate! Duster a ajuns să reprezinte 50% din vânzările Uzinei Dacia Piteşti, spre deosebire de acum un an, când însuma doar 25%, iar cel mai important e că un Duster e de două ori mai scump decât un Logan, deci valoarea adăugată este mai mare.
Ca urmare, Dusterul este secretul creşterii economice din primele luni ale acestui an şi, totodată, al ieşirii României din recesiune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.