Kim, în vârstă de 50 de ani, suferă de tulburare disociativă de identitate. Adică ‘bucăţi’ din persoane diferite – nu este cunoscut numărul exact însă trece de 100 – închise într-un singur corp. Personalităţile ei sunt distincte, au propriile nume, vârste şi comportamente. Mai mult, unele sunt copii iar altele masculine.
Personalitatea dominantă este Patricia, căreia nu-i place să i se spună Kim Noble. Totuşi, Patricia nu rămâne pe tot parcursul zilei, ci apar şi alte personalităţi, într-o singură zi având loc în jur de patru-cinci astfel de schimbări.
Iată cum arată o zi pentru Kim Noble: „De dimineaţă Spiritul Apei a făcut baie. Iar alta a pictat, se poate să fi fost Abi. Apoi o altă persoană a făcut curat în casă, a dat cu aspiratorul. Totuşi nimeni nu vrea să aibă grijă şi de grădină”, a povestit artista, potrivit The Guardian. Ea a adăugat că a avut nevoie de şase ani de terapie ca Patricia să înţeleagă că suferă de tulburarea disociativă de personalitate.
Viaţa englezoaicei este dezvăluită în autobiografia intitulată ‘All Of Me’: a fost născută în 1960 într-o familie dezorganizată în care părinţii nu s-au interesat de ea, ci doar prietenii de familie şi cunoştinţe. Pe la vârsta de trei ani a fost abuzată în nenumărate rânduri, acela fiind momentul când a dezvoltat mai multe personalităţi.
Tulburarea disociativă de personalitate reprezintă existenţa mai multor identităţi distincte într-un singur individ, acestea alternând în controlarea comportamentului. Psihologii consideră că este normal să existe mai multe faţete ale eului într-o persoană – spre exemplu o persoană se comportă diferit acasă faţă de serviciu – însă la o persoană bolnavă eurile nu mai ştiu unul de existenţa celuilalt.

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Veste șocantă în lumea interlopă! Liderul celui mai temut clan a fost eliberat. Anunțul halucinant
PARTENERI - PLAYTECH
Veste șocantă în lumea interlopă! Liderul celui mai temut clan a fost eliberat. Anunțul halucinant
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat
Telekomsport
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat