A îmbrăţişat copilaşi care îşi vor vedea taţii numai în fotografii. A îmbărbătat femei rămase văduve înainte să se fi uscat cerneala pe certificatul lor de căsătorie şi a şters lacrimile de pe obrajii îmbătrâniţi ai părinţilor nevoiţi să îşi îngroape fiii.
Firavă, tunsă scurt, băieţeşte, maior doctor Elena Popescu e mereu alături de rudele militarilor la înmormântări, aşa cum marţi a apărut la Rovinari, unde a fost dus la groapă eroul Laurenţiu Lixandru. Cu toate acestea, nimeni nu pare să ştie prea multe detalii despre ea.
Nu discută despre ceea ce face
“A stat cu mine din momentul în care trupul soţului meu a fost repatriat din Afganistan. Mi-a fost alături şi la înmormântare şi încerca să mă liniştească, dar s-a recomandat doar ca fiind din partea Ministerului Apărării”, ne-a mărturisit una dintre văduvele de militari, sub protecţia anonimatului.
Popescu este angajată a MApN ca şef compartiment adjutantură, o funcţie despre care cei mai mulţi gradaţi nu ştiu ce reprezintă. Mai mult, Libertatea a încercat să o contacteze pe Elena Popescu prin intermediul ministerului, însă aceasta a refuzat să facă vreo declaraţie.
11 mai 2011 – Constantin Laurenţiu Lixandru (foto mic) a fost spulberat de o bombă, la sfârşitul săptămânii trecute, în Afganistan.
Marţi, la înmormântarea acestuia, oficialii militari au trimis-o pe mr. dr. Elena Popescu pentru a o susţine pe văduva îndurerată a soldatului pe parcursul ceremoniei.
26 iulie 2010 – Ştefan Claudiu Dragnea (foto mic) a fost unul dintre cei şapte militari decedaţi la Fundata, Braşov, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu româno-israelian.
Soţia sa, Hermina, era gravidă când a aflat vestea şi a fost susţinută în timpul funeraliilor de mr. dr. Popescu (medalion).
23 februarie 2010 – Florin Bădiceanu (foto mic) şi-a pierdut viaţa în Afganistan din cauza unui dispozitiv explozibil improvizat.
Era tatăl unei fetiţe, iar soţia sa, Mihaela, a născut şi un băieţel la două luni după ce a devenit văduvă. La înmormântare, femeia a fost susţinută de “îngerul văduvelor” (medalion).
3 aprilie 2009 – Căpitanul Petre Tiberius (foto mic), în vârstă de 33 de ani, din Târgu Mureş, se afla pentru a doua oară în Afganistan şi a fost răpus de o bombă cu doar două săptămâni înainte de a se întoarce acasă.
Când trupul său a fost repatriat, Popescu a fost alături de văduva (ambele în medalion) care a rămas să crească singură o fetiţă de cinci ani.
20 martie 2008 – Fruntaşul Ionuț Cosmin Sandu (foto mic), în vârstă de 29 de ani, din Galați, s-a despărțit de soție şi de cei doi copii cu gândul că în Afganistan va strânge banii necesari pentru un apartament, întrucât de cinci ani locuiau cu părinții lui.
Tânăra văduvă a fost şi ea consolată de Popescu (medalion), după ce soţul său a murit împuşcat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro