Şarpele găsit, în urmă cu două zile, de un locatar din Slatina, Olt, exact în scara blocului în care locuia a fost revendicat, ieri, de stăpâna lui.
Elena Gheorghe (24 de ani) primise de la prietenul ei şarpele neveninos de doi metri, care a băgat în sperieţi locatarii unui bloc, până când pompierii de la ISU Olt l-au capturat. Iubitul tinerei îl cumpărase cu 500 de lei, în urmă cu câteva luni, de la o expoziţie de reptile din Slatina. “Noi am făcut proces-verbal de primire- predare. Proprietara a spus că l-a avut într-o cuşcă, însă a scăpat şi a ieşit pe la aerisirea din baie”, a declarat Alin Băseşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Cât timp a stat la unitate, şarpele a fost “ospătat” cu aripioare de pui, pe care pompierii le-au cumpărat după ce au făcut chetă.