Șeful statului „a semnat decretele de decorare post-mortem a medicului Dumea Mihaela, a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel, a comandorului Gavril Ilie Doru şi a căpitan-comandorului Şocae Constantin Voicu, căzuţi la datorie joi, în Republica Moldova”, informează un comunicat al Administrației prezidențiale.
Citește și: ULTIMELE CUVINTE ale pilotului elicopterului SMURD prăbușit în Republica Moldova | VIDEO
”Astfel, pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti, la care au participat în cadrul Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) – Iaşi, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem: Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, medicului Dumea Mihaela; Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel; Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari comandorului Gavril Ilie Doru şi căpitan-comandorului Şocae Constantin Voicu”, precizează sursa citată.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Sănătăţii, Vlad Vasile Voiculescu, respectiv a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă.
Elicopterul SMURD cu cele patru persoane la bord a dispărut de pe radare joi, în timp ce se îndrepta spre Cahul pentru a prelua un pacient. Ulterior, autorităţile de la Chişinău au confirmat că elicopterul s-a prăbuşit în zona localităţii Haragîş şi că toate cele patru persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa.
Citește și:
- Cronologie | Accidente în care au fost implicate elicoptere SMURD în ultimii 13 ani
- Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului SMURD | FOTO
- Elicopter SMURD prăbușit în Republica Moldova| Martor: „Elicopterul zbura cam jos. S-a auzit o bubuitură”
- Elicopter SMURD prăbușit în republica Moldova | Oficial de la Chișinău: Toți cei aflați la bord au murit
- Un elicopter SMURD s-a prăbușit. Declarațiile cutremurătoare ale martorilor: „Am văzut o mână, un picior, căştile piloţilor”
- Raed Arafat, prima reacție după prăbuşirea elicopterului SMURD în Republica Moldova
- Mesaj sfâșietor al unei studente despre doctorița decedată în urma prăbușirii elicopterului SMURD în Republica Moldova
- Elicopterul prăbușit în Republica Moldova era asigurat la Omniasig, care suferă a doua mare daună în contul SMURD
- Elicopterul prăbuşit în Republica Moldova era singurul de la SMURD fără radar meteo
- Noi detalii despre elicopterul SMURD prăbușit. Cât a costat și când a fost făcută ultima revizie tehnică
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cf0c26da0245121424c8209e039b163d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9318a38e07415444b4b882940309a64a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a5cda9d91ca2bfd11d2f1baae7f3962b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a26b48690cf38e6fb114a182d3189a2e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_993d18c2adf3d2387743332a217cb8ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_236743f1c9a1b5a49198edc9371eceef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e6edf7cbfac2f46b57e8638fc6dfa0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c3a035fd9c55dfe10bd78f6997f08c68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c498f1af6604cb891b6dae5ef4a68d66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastisan-burduja-la-interviurile-libertatea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantpsdcongres00inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihai-gadea-si-karina-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/delia-despre-eclipa-de-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e7c105fc4c579df037de42ce5fac107.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-sa-pastrezi-rosiile-pentru-iarna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/invazie-iepuri-australia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-bagaj-medicamente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-cristea-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/1gettyimages-2178429424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fecioara-maria-icoana-biserica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/cand-uram-la-multi-ani-de-sfanta-maria--se-spune-la-multi-ani-de-adormirea-maicii-domnului-pe-15-august.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/konstantinos-passaris-colaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ziua-marinei-15-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bolojan-la-ziua-marinei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/avertizari-canicula-romania.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.