Editorial de Claudiu Săftoiu. Simona Hal-”EPICA” – luptătoarea completă

Comentează

Finalistă, în premieră, a prestigiosului ”Australian Open”, de la Melbourne,  Simona Halep este reperul momentului în România. Este eroina dimineților milioanelor de români care îi urmăresc devreme, mult înainte de prima cafea, meciurile entuziasmante de la Open-ul australian. În lumea dură, nemiloasă a tenisului de înaltă performanță, românca de la Constanța, aromâncă din neamul respectat al ”cipanilor” - cei extrem de patrioți -, Simona Halep inspiră. Și inspiră absolut. Model incontestabil al generației sale, ”Simo” urcă, încet și sigur, pe soclul celor mai mari sportivi ai lumii.

Talent precoce, voință feroce, tenacitate, ritm de campioană

Povestea lui ”Simo” este cea a unui copil de excepție, ajuns o tânără de o ambiție ieșită din comun și devenită o campioană cu o voință feroce și cu o tenacitate care pur și simplu le înfricoșează pe adversarele sale. Cu 17 titluri WTA (dintre care unul la dublu, cu Irina Begu) și locul 1 mondial, din 9 octombrie 2017, Simona Halep reprezintă spiritul olimpian al ”Victoriei!”, în stare pură. Talentul imens, precoce, și munca ”de miner” - depusă la miile de antrenamente efectuate în carieră -, au fost șlefuite an de an, până la forma de astăzi: Simona Halep este luptătoarea completă - un monument de talent, curaj și tenacitate, duse la extrem.

Primul obstacol ”mare”, înlăturat din calea carierei: propriii sâni

Dacă ar ”recunoaște sportiv”, cei mai mulți ”fani” de acum ai Simonei Halep ar mărturisi că au auzit prima oară de ea, abia în 2011. Când, la doar 19 ani, a decis să își taie sânii supradimensionați, susținând că îi creau probleme pe terenul de tenis. Mai precis, o încetineau în reacții. În plină modă a implanturilor de silicoane, domnișoara Halep a decis ca va face sport la nivel maxim. Gestul, total neobișnuit, de sacrificiu absolut pentru tânăra femeie, i-a deschis drumul spre un loc în istoria tenisului feminin mondial.

Familia și credința în Dumnezeu – aliații necondiționați ai lui ”Simo”

Dar despre sportiva Simona Halep, pasionații de tenis știau cu mult timp înainte.  Încă din 2008, când constănțeanca a cucerit titlul la junioare, la ”Roland Garros”, și avea doar 16 ani. Pentru familia sa, acel moment a însemnat declicul final, în angajamentul de sacrificiu total care urma. După cum a mărturisit tatăl ei, Stere Halep, câștigarea de către Simona a Open-ului francez la junioare l-a convins că fata sa nu este o jucătoare oarecare, și că steaua ei s-a aprins și a început să lumineze în tenisul mondial. Au continuat sacrificiile, turneele epuizante, acumularea neîntreruptă de puncte, intrarea în primele topuri, prezența pe liste din ce în ce mai scurte și mai valoroase. Au apărut primele premii, primii bani. Mulți, tot mai mulți.

Simona Halep – fata care ne bucură sau ne strică ziua. Pentru că da, o iubim!

Românca Simona Halep este tânăra puternică, luminoasă, încrezătoare, de care România e mândră. Armata de ”hateri” (contestatari radicalizați), care se hrănește pervers din imensele victorii ale Simonei, nu numără nici 1%, din armada milioanelor de români și zecilor de milioane de admiratori din întreaga lume. Simona Halep a reușit, pentru românii care o iubesc, să creeze un transfer emoțional, de la suflet la suflet: când iese învingătoare, ne bucură momentele și zilele; când pierde pe teren, mâhnirea ei ne strică și nouă ziua.

”You go, girl!”  (”Dă-i bătaie, fetițo!”)

Suntem aici, lângă tine. Dar asta simți deja de multă vreme, nu-i așa?

Arhiva foto

Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).Citește și: 

  1. Editorial de Claudiu Săftoiu. Încă un mandat pentru Klaus Iohannis, vă rog!
  2. Editorial de Claudiu Săftoiu. Premier de nerefuzat pentru Iohannis: un taliban PSD de Teleorman
  3. Editorial de Claudiu Săftoiu. Dragnea – ”mână proastă”
  4. Editorial de Claudiu Săftoiu. Tudose s-a spânzurat de limbă în steagul secuiesc
  5. Editorial de Claudiu Săftoiu. Lepădarea de Dragnea a lui Mihai Tudose
  6. Editorial de Claudiu Săftoiu. Ministrul-dezastru de la Interne: Carmen Dan
  7. Editorial de Claudiu Săftoiu. Dangăt de clopot peste Ardeal – drum deschis spre referendumul autonomist maghiar
  8. Editorial de Claudiu Săftoiu. Liviu Dragnea, de neclintit în PSD, la început de an 
  9. Editorial de Claudiu Săftoiu. Nu trageți în Donald Trump!
  10. Editorial de Claudiu Săftoiu. Politicienii români – minim istoric de încredere, în 2018
  11. Editorial de Claudiu Săftoiu. Ambasada din Ierusalim a lui Dragnea și Tăriceanu
  12. Editorial de Claudiu Săftoiu. Minciunile lui Decembrie 1989 trebuie spulberate. Cu orice preț
  13. Editorial de Claudiu Săftoiu. ”Cătușiada” DNA – sub asediul puterii politice, cu pretextul unei directive UE
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
09:11
Avertisment fără precedent al serviciilor secrete: Rusia vrea să asasineze directori de companii din Europa. Cine sunt țintele Kremlinului
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:56
Vehiculul gigantic creat pe baza autobuzelor Tatra care poate duce turiștii din Islanda acolo unde nicio altă mașină nu poate ajunge
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...