Imaginea cu premierul italian Silvio Berlusconi plin de sânge, după ce a fost agresat, duminică seară, la finalul unui miting din Piaţa Domului din Milano, a făcut înconjurul lumii. Berlusconi a fost lovit în plină figură, de un bărbat, cu un suvenir din metal.
Are şi nasul spart
Berlusconi (73 de ani) dădea autografe şi se saluta prieteneşte cu oamenii, când agresorul, un bărbat de 42 de ani, bolnav psihic, pe nume Massimo Tartaglia, s-a strecurat prin mulţime şi l-a lovit în plină figură, cu un suvenir din metal, o copie în miniatură a Domului din Milano. Premierul italian s-a umplut instantaneu de sânge şi a fost transportat imediat la spitalul San Raffaele. Potrivit medicilor, acesta se simte bine, a suferit o fractură la nas şi are doi dinţi rupţi.
Deşi Berlusconi va fi externat azi, el încă nu se poate hrăni, iar medicii spun că se va reface complet în câteva săptămâni. Între timp, atacatorul a fost arestat şi interogat de forţele de ordine timp de trei ore.
Berlusconi îşi pune o pungă la nas, în încercarea de a opri sângerarea | Politicianul este fotografiat în maşina sa, cu faţa plină de sânge |
La percheziţie, carabinierii au găsit asupra lui şi un crucifix, şi un spray paralizant. Se pare că italianul nu a avut nici un motiv politic pentru a-l agresa pe controversatul mogul. Massimo se tratează de 10 ani pentru probleme mentale. Nu are antecedente penale şi locuieşte împreună cu părinţii într-o casă din Milano. Lucrează ca inginer electronist la firma tatălui său. “Massimo are probleme psihice. Dacă ştiam unde se duce, îl opream”, a declarat supărat tatăl agresorului.
Vezi înregistrarea cu Berlusconi lovit