Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a declarat că nu există nicio dovadă împotriva clientei sale și a anunțat că miercuri va depune un apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, conform Elenei Udrea, va fi ”un apel pe viață și pe moarte”.

”Nu există niciun fel de probă directă sau indirectă că banii au ajuns la Elena Udrea. Există o singură declarație a unei persoane, care a fost condamnată la patru ani cu suspendare acum, singura care o indică pe Udrea ca beneficiară a banilor. Atât!”, a declarat Chiciu, la B1 TV.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în Dosarul „Gala Bute”. Sentința trebuia să fie anunțată încă de pe 13 martie, dar judecătorii ICCJ au prelungit emoțiile fostului ministru al Turismului și au amânat pentru data de 28 martie pronunțarea. Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Elena Udrea, cercetată în acest dosar pentru abuz în serviciu, luare de mită și tentativă de folosire de acte false pentru a obține fonduri europene.

Citește și: Ce despăgubiri au de plătit condamnații din dosarul „Gala Bute”

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Observatornews.ro
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți