Au stat zile întregi izolaţi în case, acoperiţi de zăpada nemiloasă, troienită de un vânt turbat şi furios, iar autorităţile locale au fost inerte în faţa unei situaţii dramatice, în care zeci de suflete şi-au găsit sfârşitul… Ei sunt oamenii amârâţi ai satelor din Vrancea şi Buzău, unde omătul nu va mai fi vreodată motiv de bucurie…
Tristeţea şi durerea sătenilor din Glodeanu Siliştea au fost, zilele trecute, alinate de gestul nobil al câtorva elevi, părinţi şi profesori din două şcoli şi o grădiniţă din Capitală, care au reuşit să strângă, din puţinul lor, mai multe ajutoare, constând în obiecte de uz casnic, pături, şi în principal alimente neperisabile.
„Săptămânile trecute au avut loc numeroase discuţii între elevi şi cadrele didactice la orele de consiliere, la orele de religie dar şi la alte ore din programul zilnic al elevilor despre oportunitatea unei acţiuni social-filantropice în zonele afectate de iarna grea abătută asupra lor în anul acesta. În dorinţa de a concretiza aceste discuţii s-a născut ideea alcătuirii unui mini-proiect în care să se implice societatea civilă responsabilă a unei părţi din cartierul bucureştean Balta Albă”, ne-a declarat iniţiatorul acţiunii, preotul Cosmin Teodor Bratu, profesor de religie la Şcoala nr. 82 din Capitală.
Părintele Bratu a fost însoţit în „expediţia” din Buzău şi de soţia sa, Mariana Bratu, educatoare la Grădiniţa 68. Totodată, proiectul a fost susţinut şi de elevii, profesorii şi părinţii şcolilor 82, 116, şi Grădiniţa 68, şi au reuşit să strângă sute de sticle de ulei, apă minerală, pături, plăpumi, şi multe altele.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.