Elevii școlilor din Târgu Mureș și din alte șase localități din județul Mureș trec la scenariul online, după ce rata de infectare a depășit trei cazuri la mia de locuitori, scrie Ziare.com. Măsura se aplică timp de două săptămâni.
"În conformitate cu adresa transmisă de Direcția de Sănătate Publică Mureș, din cauza ratei de incidență cumulată a cazurilor mai mare de 3 la 1.000 de locuitori, unitățile de învățământ din 7 unități administrativ teritoriale ale județului Mureș vor funcționa în scenariul 3 (roșu) începând cu data de 19 octombrie 2020", a transmis Prefectura Mureș.
Decizia a fost luată pentru municipiul Târgu Mureș și localitățile Ungheni, Cristești, Cozma, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș și Sântana de Mureș.
Timp de două săptămâni, elevii și cadrele didactice din aceste unități școlare își vor desfășura activitățile instructiv-educative online.
În județul Mureș au fost confirmate, de la debutul pandemiei, 3.169 de cazuri de coronavirus.