MENIU CAUTĂ
, de Dragoș Tănase

Elevii din învăţământul obligatoriu vor primi vouchere pentru „trening şi adidaşi”. Ce prevede proiectul MEN

Distribuie

Ministrul Educaţiei Naționale (MEN), Ecaterina Andronescu, a declarat marţi, 19 februarie, că 600 de milioane de lei vor fi alocate pentru rechizite, pentru întreg anul şcolar, şi pentru vouchere pentru echipament sportiv, respectiv "costum de trening şi adidaşi".

„Nu este prima dată când se derulează un asemenea proiect. Un proiect de rechizite şcolare pentru un număr de aproximativ 1,1 -1,2 milioane s-a mai derulat începând cu anul 2001. (…) Procedura va fi Legea achiziţiilor publice. Nu putem să fim în afara legii. Intenţionăm ca în aceste resurse să cuprindem pentru elevii din ciclul gimnazial şi două cărţi – Limba română şi Matematică, manuale care să rămână la ei pentru că le sunt utile pentru Evaluarea de la clasa a VIII-a şi pentru ciclul liceal disciplinele care sunt discipline de examen”, a anunţat ministrul Educaţiei.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, elevii din învăţământul obigatoriu (clasa pregătitoare – clasa a X-a) vor primi în acest an vouchere pentru echipament sportiv.

„Pentru echipamentul sportiv se dau vouchere şi fiecare îşi cumpără potrivit măsurii costum de trening şi adidaşi”, a mai precizat Andronescu, citată de Agerpres.

Andronescu a afirmat că se intenţionează ca elevilor de gimnaziu să li se lase la finalul anului şcolar manualele de Limba română şi de Matematică iar elevilor de liceu – manualele la disciplinele la care vor susţine bacalaureatul.

„Intenţionăm ca în aceste resurse să cuprindem pentru elevii din ciclul gimnazial şi două cărţi – Limba română şi Matematică, manuale care să rămână la ei pentru că le sunt utile pentru evaluarea de la clasa a VIII-a şi pentru ciclul liceal, disciplinele care sunt discipline de examen”, a mai explicat ministrul Educaţiei.

Elevii încep școala pe 9 septembrie. Aflăc ce alte modificări vor mai fi în anul școlar 2019/2020!

Vezi care e perioada de înscriere în învăţământul primar, în anul școlar 2019/2020. Procedura se desfășoară în două etape.

FOTO – bravosport.ro


Citește și… INTERVIU/ Alegerile din Moldova, prin ochii unui candidat independent. Oleg Brega: ”Fraților, nu beți vodcă și nu dați țara pe mâna hoților!” / VIDEO


 

Comentarii