Printre măsurile din planul de guvernare propus pe premierul desemnat, Ilie Bolojan, se află dezvoltarea programului „Școală după școală”, care ar urma să se desfășoare în intervalul orar 08:00-17:00. Scopul este acela de a reduce abandonul școlar, oferind elevilor activități educative suplimentare.

Totodată, se urmărește creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, minimum până la nivelul valorii medii la nivel european/OECD.

Ministerul va face o analiză și va diferenția aplicarea în funcție de mediul de lucru, ciclul de educație și de fragmentarea normei la mai multe unități școlare.

În învățământul universitar, limita normei didactice va fi ridicată de la 16 la 18 ore convenționale, pentru a facilita universităților încadrările financiare în bugetele disponibile.

Se va efectua o evaluare a modului în care sunt acordate degrevările de normă, recomandându-se ca acestea să fie, în general, compensate din timpul nondidactic aferent normei. Totodată, se va analiza raportul între orele efectiv prestate și numărul normat de ore corespunzător unui post didactic.

„Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică”, se arată în program.

Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat
Recomandări
Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

Și bugetul alocat burselor școlare se află în atenția noului Executiv. „Bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socio-economice dificile și/sau pentru excelență educațională. Bugetul trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislație (legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse/bursele care se raportează la salariul minim pe economie se va raporta la valoarea netă a salariului minim”, se precizează în program.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.