„Sancțiunile includ Crimeea, iar noi nu avem voie să pornim conexiunea către o țară sancționată fără aprobarea explicită a guvernului”, a declarat miliardarul, proprietar al SpaceX, care operează sateliții Starlink, în fața audienței.

Guvernul ucrainean a cerut ca această conexiune să fie pornită „în mijlocul nopții”, pentru ceea ce Musk a numit „un atac de tip Pearl Harbor asupra flotei ruse din Sevastopol”.

Ucraina „ne cerea să luăm parte la un act major de război”, a spus el, adăugând că „dacă aș fi primit o directivă prezidențială pentru a o porni, aș fi făcut-o”.

Omul de afaceri a răspuns acuzațiilor recente potrivit cărora și-ar fi instruit în secret inginerii să oprească comunicațiile prin satelit Starlink în apropiere de Crimeea în 2022, pentru a preveni un atac cu drone submarine ucrainene împotriva navelor militare rusești.

În timp ce dronele încărcate cu explozibili se apropiau de flota rusă, „și-au pierdut conectivitatea și au fost aduse inofensive la țărm”, a scris Walter Isaacson într-o biografie recent publicată, intitulată „Elon Musk”.

Pe 11 septembrie, senatoarea Elizabeth Warren a cerut o anchetă asupra lui Elon Musk și a companiei sale, SpaceX, pentru a vedea „dacă avem instrumente adecvate pentru a ne asigura că politica externă este condusă de guvern și nu de un miliardar”, a declarat Warren.

În iunie 2023, Pentagonul a confirmat că SpaceX a câștigat un contract din partea Departamentului Apărării pentru a furniza Ucrainei servicii prin satelit Starlink, dar nu a dezvăluit prețul, domeniul de aplicare sau calendarul de livrare, invocând securitatea operațională.

SpaceX a început să furnizeze Ucrainei sistemul de internet prin satelit Starlink la scurt timp după ce rușii au invadat țara în februarie 2022.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

Zaraza05 14.09.2023, 01:25

Da,eu cred ca Musk are dreptate

Avatar comentarii

ElenaMA 14.09.2023, 02:01

Are dreptate

Avatar comentarii

MaraM 14.09.2023, 02:43

De acord cu el

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.