Urmăriți declarațiile făcute de președintele francez

„În primul rând, nu uit că există o stare de furie, de indignare. Această indignare probabil este împărtăşită de mulţi francezi. Dar această stare nu trebuie să se reducă la comportamente iresponsabile, pe care eu le denunţ”, a declarat Emmanuel Macron, conform postului France Info.

Președintele francez a denunțat „comportamentul inacceptabil” al „vestelor galbene” și a anunțat ce măsuri vor fi luate de Guvern.

„Salariul minim pe economie va crește cu 100 de euro pe lună începând din 2019 (…) Vrem o Franță în care să putem trăi demn din muncă (…) Pentru pensionarii care au mai puțin de 2000 de euro pe lună, vom anula din 2019 creșterea contribuțiilor sociale”, a explicat Macron.

„Voi cere tuturor angajatorilor care pot să aloce angajaților o primă la sfârșitul anului care nu va fi impozitată”, a spus Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron a discutat mai multe ore la Palatul Elysée cu 37 de oficiali, printre care premierul Edouard Philippe şi 12 membri ai Guvernului, cu liderii principalelor sindicate și ai patronatelor, cu preşedinţii Adunării Naţionale şi Senatului, precum și cu reprezentanţii unor asociaţii ale comunităţilor locale.

Președintele francez a păstrat tăcerea în urma manifestațiilor din 1 decembrie și după ciocnirile de sub Arcul de Triumf.

FOTO: HEPTA


Citește și:

„Vestele galbene” au protestat și în România! Oamenii au blocat trecerea de pietoni din Iași pe care a fost paralizată Ana Maria Tănasă!


 

 

Urmărește-ne pe Google News
Abia eliberat din pușcărie, un fost fotbalist din Liga 1 a plecat în Anglia și lucrează ca livrator: "Ce sunt, animal?! Ce am văzut acolo m-a șocat"
PARTENERI - GSP.RO
Abia eliberat din pușcărie, un fost fotbalist din Liga 1 a plecat în Anglia și lucrează ca livrator: "Ce sunt, animal?! Ce am văzut acolo m-a șocat"
Ce a scris în biletul de adio tânăra polițistă care s-a sinucis în gara din Strehaia. Ți se rupe sufletul
Playtech.ro
Ce a scris în biletul de adio tânăra polițistă care s-a sinucis în gara din Strehaia. Ți se rupe sufletul
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Observatornews.ro
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Știrileprotv.ro
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat