Comisia infirmă astfel zvonurile că engleza va fi abandonată după ce Regatul Unit a ieșit din Uniune, mai spune sursa citată.

Ziarul scoțian „The National” pretindea într-un articol că engleza „era pe cale să fie retrogradată ca limbă de lucru, după ce mai multe state membre optaseră împotriva utilizării ei pentru traducerea documentelor”.

Informațiile fuseseră preluate apoi și de publicația „The New European”.

De asemenea, un membru al Parlamentului European spusese că, „dacă nu avem UK, nu avem nici engleza”. „Nu este deloc adevărat. Engleza va rămâne o limbă oficială”, a spus un purtător de cuvânt al negocierilor dintre UE și Marea Britanie.

Engleza, limbă oficială din 1973

Engleza are acest statut din 1973. Regatul Unit era singura țară din UE care dădea engleza ca limbă oficială, însă și alte state membre o foloseau cu regularitate și o nominalizaseră ca limbă oficială a UE.

De altfel, pe pagina de internet oficială a UE, se arată că, „și după retragerea Regatului Unit din UE, engleza va rămâne una dintre limbile oficiale din Irlanda și Malta”.

După referendumul din UK din 2016, care a adus Brexit-ul, Comisia Europeană reiterase că orice schimbare în regimul limbilor instituțiilor europene este subiectul unui vor unanim în Consiliul European.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.