Prelatul a prezentat simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a efectuat testul şi apoi s-a autoizolat până la aflarea rezultatului.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică, urmând să stabilească o serie de măsuri.

Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor, Ilie Trif pe numele de mirean, a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui.

Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.

Încă de la debutul pandemiei COVID-19, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.

De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că “putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii”.

Episcopul Huşilor a precizat, totodată, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului, că “ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre”, susţinând că “din fericire, epidemiologia nu va distruge Ortodoxia”.

Ignatie Trif, pe numele de mirean Ilie Trif, s-a născut la Bilbor, în Harghita. Până în 2017 a fost arhiereu vicar al Episcopiei ortodoxe române a Spaniei și Portugaliei, ulterior fiind ales episcop titular Episcopiei Hușilor.

Foto: episcopiahusilor.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.