Recep Tayyip Erdogan a fost reales la conducerea AKP (Partidul Justiţiei şi Adevărului - islamo-conservator) după trei ani în care nu a putut să dețină o funcție politică în paralele cu cea de președinte al Turciei, scrie AFP.
”Cu 1.414 voturi, şeful nostru fondator a fost ales ca preşedinte”, a anunțat vicepreşedintele AKP, Hayati Yazici.
Aceasta este prima măsură implementată în urma referendumului din 16 aprilie, care îi oferă președintelui puteri sporite și îi permite să fie membru al unui partid politic pe perioada mandatului.
Erdogan era sigurul candidat pentru funcția de președinte al AKP, al cărui cofondator a fost în 2001.
”Acest Congres este un nou început. De la lupta împotriva terorismului şi până la economie, de la extinderea drepturilor şi libertăţilor şi până la investiţii, perioada care va veni la impulsiona Turcia”, a spus Erdogan după ce a câștigat.
Zeci de mii de persoane au venit din întreaga ţară să asiste la Congresul extraordinar al AKP, convocat duminică în capitala turcă.