Israelianul Konstantin Ossipov, moldoveanul Vitalie Matei şi ucraineanul Valeriu Gaichuk au fost audiaţi patru ore, timp în care au susţinut că tranzacţiile erau legale, deşi autorităţile, care au colaborat în anchetă cu FBI, afirmă că aceştia fac parte dintr-un grup infracţional bine organizat, specializat în efectuarea de transferuri financiare neautorizate şi spălare de bani. Valeriu Gaichuk (54 de ani) a fost general în armata ucraineană şi, în prezent, este director pe Ucraina al postului de televiziune ITR Europe TV Channel.
Acesta s-a pozat, de-a lungul anilor, alături de personalităţi precum Viktor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, Vladimir Voroni, fostul preşedinte al Republicii Moldova, şi chiar alături de Patriarhul Rusiei, cu care, se pare, le lua ochii angajaţilor băncilor.

Neamţul a şterpelit dulciuri şi sucuri

Cetăţeanul german M. Klaus, (67 de ani) a fost prins la furat, sâmbătă, într-un hipermakert din Capitală. Surprins de camerele video când încerca să îndese în haină dulciuri, sucuri şi un aparat foto, acesta a fost oprit de agenţii de securitate, la ieşire. Conform poliţiştilor, valoarea produselor pe care neamţul voia să le fure se ridică la suma de 753 de RON.
captură: PRO TV

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.