Premierul a recunoscut că în acest an nu vor exista măriri de salariu pentru că „nu avem de unde”.
„Anul acesta nu avem prevăzute creşteri, că nu avem de unde. Doar la pensionari se indexează cu rata inflaţiei”, a spus Victor Ponta, la România TV.
Prim-ministrul a declarat că ştie că salariile şi pensiile nu ţin pasul cu creşterea preţurilor, în acelaşi timp însă, mărturiseşte că nu există bani pentru a schimba situaţia.

„Ceea ce putem să facem – şi facem cu eforturi – este să indexăm pensiile cu rata inflaţiei, să mai dăm înapoi ce s-a luat excesiv. Când vom avea cu un angajat mai mult decât pensionari – acum avem 5-5,1 milioane de angajaţi -, să avem mai puţină muncă la negru, mai mulţi oameni care cotizează la buget, atunci când generaţia noastră va ajunge la pensie, nivelul pensiilor va ajunge să asigure un trai decent. Şi în America sistemul de pensii e în faliment total”, a declarat Ponta.
Totodată, premierul a ţinut să compare impozitele plătite de români comparative cu ce plăesc alţi europeni şi în special germanii.
„Noi plătim 16%, germanii plătesc 45%. E greu să ai aceleaşi şosele, şcoli şi spitale. Aici e veşnicul paradox al gândirii româneşti: vrem să avem de toate, dar să plătim cele mai mici taxe la stat”, a argumentat şeful Guvernului.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.