Senatorul social-democrat a afirmat că există un document, din partea conducerii partidului, „în care apare foarte clar” ca, din cele două candidaturi pentru şefia partidului, să fie acceptată doar una – cea a liderului interimar al formaţiunii – acesta fiind adoptat în şedinţa Comitetului Executiv Naţional de miercuri.

„Ceaușescu a făcut la fel, când și-a simțit sfârșitul”

„Nu ştiu dacă aţi văzut un document transmis către Congres, un desfăşurător, în care apărea foarte clar că, din cele două, să accepte o singură candidatură – cea a domnului Ciolacu şi asta a rezultat ca urmare a deciziilor din CEX-ul de astăzi, din 19. Este o regie foarte clară. Cred că şi Ceauşescu, când şi-a simţit sfârşitul, a făcut la fel, din păcate pentru PSD”

Eugen Teodorovici

Potrivit senatorului, care doreşte să candideze la preşedinţia PSD, statutul nu mai contează.

„Argumentele care se aduc sunt puerile. Se doreşte cu orice scop ca domnul Ciolacu să ajungă preşedintele acestui partid, din păcate pentru noi, ca să zic aşa, ca stare social-democrată. Stau şi mă gândesc sincer, pentru că ar însemna să iau parte mai departe la această mascaradă, la această regie de prost gust pe care domnul Ciolacu o pune în practică. Am şi întrebat cum este posibil să candidăm împreună pe prevederi statutare total diferite. (…) Este o situaţie neclară, pentru că astăzi, la Tribunalul Bucureşti, în registrul partidelor politice, există o singură conducere”, a susţinut Teodorovici.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Robert Cazanciuc: „Sesizarea lui Teodorovici către tribunal va fi respinsă”

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că sesizarea senatorului PSD Eugen Teodorovici adresată Tribunalului Bucureşti, prin care cere să fie recunoscut ca preşedinte executiv, are „elemente lipsă”, motiv pentru care va fi respinsă de judecători ”de pe scaun”.

„Am văzut dimineaţă, în presă, textul sesizării. Nu ştiu dacă l-a făcut Eugen, ca economist, atunci pot să înţeleg sesizarea. Dacă l-a făcut un jurist, ar trebui să-l dea afară, pentru că sesizarea are câteva elemente lipsă. Nu o să le spun acum, o să las judecătorii să descopere acest lucru, care fac ca această sesizare să fie respinsă, cum se spune în limbaj de specialitate, „de pe scaun”.

Robert Cazanciuc

Lucian Romașcanu: „Dacă nu mai vrea să candideze, să anunțe, ca să fie scos de pe buletinele de vot”

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că Eugen Teodorovici ar trebui să se decidă ce îşi doreşte şi, în cazul în care nu mai vrea să candideze la şefia partidului să anunţe conducerea formaţiunii pentru a fi scos de pe buletinele de vot. El a adăugat că va fi modificat şi statutul PSD, astfel încât să poată fi ales la Congres şi preşedintele Consiliului Naţional.

„I s-a permis să intre în sala de şedinţă, și-a spus punctul de vedere. Nefiind membru al CEx a fost invitat să părăsească sala şi a fost reinvitat la punctul legat de Congres. Reproşurile sunt aceleaşi pe care le ştiţi. Congresul va oferi şanse egale inclusiv domnului Teodorovici”, a afirmat Lucian Romaşcanu, la finalul CEx al PSD de miercuri.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Întrebat cum vede faptul că Eugen Teodorovici a spus că se mai gândeşte dacă participă la Congres şi vrea ca Congresul să fie făcut după vechiul statut al PSD, Lucian Romaşcanu a răspuns: „Domnul Teodorovici ar trebui să îşi dea singur seama ce îşi doreşte. Dacă nu mai vrea să candideze, va trebui să anunţe conducerea partidului pentru a fi scos de pe buletinele de vot. În ceea ce priveşte statutul partidului, acţiunile de contestare au fost respinse. Reproşurile dumnealui sunt cele pe care le-a adus în spaţiul public şi care se concretizează în acţiunea în justiţie. Noi suntem iarăşi convinşi că ceea ce face nu este legal, iar modul în care se va desfăşura Congresul îi va oferi şanse egale inclusiv domnului Teodorovici, la un vot corect şi reprezentativ”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI