Leul aproape a atins, ieri, nivelul de 4 lei/euro, după ce BNR a stabilit un curs de 3,99 lei pentru un euro. Analiştii financiari susţin că moneda naţională se va deprecia şi la începutul anului viitor.
Leul ar putea “sări” de 4 lei/euro, având în vedere presiunile de pe piaţa financiară şi faptul că BNR a scăpat de sub control cursul de schimb, susţin specialiştii.
“Moneda naţională e sub presiune, pentru că pe piaţă există atacuri speculative”, e de părere consultantul financiar Bogdan Baltazar. Criza va încetini consumul Baltazar estimează o medie de 3,75 ‑ 3,8 lei/euro pentru întregul an 2009.
Pe de altă parte, Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicată, a declarat, citat de realitatea.net, că anul viitor “vom avea un curs stabilizat la peste 4 lei pentru un euro. E un moment foarte dificil, pentru că avem o criză care va încetini consumul”, a spus Liviu Voinea.