Europarlamentarul PSD, care a fost colegă la Bruxelles cu actuala șefă a Executivului, afirmă, într-o postare pe Facebook, că ”de mai bine de un an, o lege obligă supermarketurile franceze să nu arunce alimente neexpirate, forțându-le în schimb să le doneze, în timp util, către organizații caritabile”.

”Jumătate din donațiile de care se bucură acum băncile de alimente franceze provin de la supermarketuri, ceea ce arată că măsură funcționează, adică hrană în stare bună, în loc să fie irosita, îi ajută pe cei mai puțin norocoși din societate. Exemplul începe să inspire și alte țări. O măsură guvernamentală aplicată în Italia ajută un milion și jumătate de oameni să aibă acces la hrană în urmă unei scheme de acest tip”, precizează soția lui Victor Ponta.

Daciana Sârbu mai precizează că, în curând în Marea Britanie va intră o vigoare așa-numită “taxa pe zahar”, adică o sumă adăugată la prețul băuturilor carbogazoase, care va constitui un fond pentru finanțarea activităților sportive în clasele primare.

”Se știe că reducerea cantității de zahăr consumate în special de către copii este una din cele mai eficiente soluții împotrivă obezității. Sigur că în societatea britanică propunerea acestei inițiative a generat dezbateri lungi și foarte aprinse – dar vorbim de un subiect important și de o decizie care cu siguranță va avea un impact considerabil. Deja există efecte – mulți producători și-au reformulat produsele reducând conținutul de zahăr, pentru a evită taxa. Avantaj – consumatorul! Și sănătatea copiilor pe termen lung”, afirmă aceasta, precizând că ”primăria Londrei a lansat recent o inițiativă pentru combaterea obezității în rândul copiilor, proiect în care a implicat specialiști cu experiență solidă în domeniu, capabili să aplice soluții concrete la o problemă foarte serioasă”.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Daciana Sârbu critică dur Guvernul Dăncilă pentru lipsa unor astfel de programe.

”De ce lipsesc din România inițiativele guvernamentale și politice care să vizeze probleme atât de grave cum sunt risipă alimentară și obezitatea infantilă? De ce la noi inițiativele politice ale liderilor importanți au legătură cu adversarii politici reali sau imaginari, cu obsesii și vendete personale, dar aproape niciodată cu subiecte importante cum ar fi sănătatea generațiilor viitoare, protejarea mediului sau sprijinirea concretă a celor aflați în nevoie”, afirmă Daciana Sârbu.

Daciana Sârbu se află printre social-democrații care au donat sume mari la partid, în 2017. Europarlamentarul Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, a dat la partid 50.000  de lei.

În Monitorul Oficial, PSD a prezentat și lista donaţiilor care depăşesc baremul a zece salarii minime brute pe economie și care au adfus partidului suma de 569.845 de lei, în decursul lui 2016. Donaţia cea mai mare a fost primită din partea actualului primar al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea. El a dat la partid, în mai multe tranșe, sume de bani care cumulate ajung la 140.050 de lei. Locul al doilea ca nivel al donaţiei, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiţă Goncea.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Citește și: Atunci și Acum: Roberta Anastase, de la Miss România la prima femeie care a condus Camera Deputaților

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
FANATIK.RO
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI