După tragedia de la clubul Colectiv  dar și alte evenimente neplăcute, societatea civilă a cerut introducerea urgentă în şcolile din România a unor cursuri de prim ajutor.

”Cursurile de prim-ajutor fac diferența dintre viață și moarte, iar o educaţie sanitară de la vârste mici ar creşte şansele de supravieţurire ale unei persoane, dacă cei din jur ar ştii cum să intervină până la sosirea ambulanţei sau până la transportarea la spital a victimei pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, statisticile arată că aproape 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu sunt resuscitați la timp. Actuala pregătire necorespunzătoare a populaţiei privind acodarea primului ajutor e cauzată în primul rând de slaba eficienţă a actualelor programe,” arată senatoarea, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Mirea spune că elevii nu învață temeinic cum să salveze o viață, la orele de dirigenție, întrucât abordarea este una ”superficială”.

Scopul proiectului este de a corecta aceste deficienţe şi de a introduce noţiunile de prim-ajutor ca disciplină obligatorie de studiu.

Doar 0,5% din cei 1, 7 de milioane de elevi înscrişi în învăţământul gimnazial şi liceal din România au noțiuni de prim-ajutor. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a XII-a, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei scolarului.

”Introducerea în legea educatiei nationale  a unei discipline privind acordarea primului ajutor se impune având în vedere numeroasele riscuri la care sunt expuşi cetăţenii. Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor, constând în modul de a acţiona în faţa unei urgenţe medicale şi de a evita sau reacţiona în faţa unui pericol cu potenţial vital, trebuie să ajungă la fel de cunoscute ca alfabetul sau tabla înmulţirii. România este o ţară unde se poate întâmpla oricând o catastrofă, un cutremur puternic, inundaţii, sau orice altă tragedie. Este nevoie de cursuri de formare continuă, care ar trebui să înceapă în cel mai scurt timp. Suntem deja într-o mare întârziere, zilnic mor oameni, pe care fiecare din noi, poate, i-ar fi putut ține în viaţă, până la sosirea personalului specializat. N-ar trebui să mai pierdem o secundă din acest timp extrem de prețios”, ne-a mai declarat Mirea.

VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat
Recomandări
VIDEO Nervozitatea șefilor ASF când sunt întrebați de presă: ați încasat primă de performanță în 2022? Vicepreședinte: „Aveți un fix!” și a acoperit cu hârtii telefonul cu care era filmat

Mai mult, elevii ar deveni profesori pentru părinții lor, în sensul de a-i învăța cum să acționeze în situații critice.

EXCLUSIV / Elevii ar putea învăța cum să acorde primul ajutor. Cursurile, de la clasa întâi și până la terminarea licelului

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug oamenii din Greenfield
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicațiile experților
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
FANATIK.RO
Ce a pățit o româncă după ce a cumpărat un câine de rasă de pe Internet. Șocul a fost mare
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză