Surse din anturajul interlopilor ne-au dezvăluit că în clanul Cămătaru tensiunea a atins cote maxime din cauza faptului că Nuţulică e căutat de poliţişti după atacul asupra lui Marian Naca (41 de ani), zis Italianul.

Om cu influenţă în lumea sa, lui Cămătaru nu i-a fost greu să-l ajute şi să-l ascundă pe Nuţulică, pe numele lui existând un mandat de arestare în lipsă. De câte ori l-au căutat, poliţiştii au primit, invariabil, acelaşi răspuns sec. “Nu ştiu nimic de el”.

Recent însă, Nuţu a luat o decizie dură pentru fiul său şi le-a transmis anchetatorilor, susţin sursele noastre, că are de gând să-l scoată din ascunzătoare.

“Vi-l aduc eu pe fii-miu”, ar fi fost mesajul pentru poliţişti. Nuţu nu poate fi acuzat de favorizarea infractorului pentru că legea nu incriminează rudele până la gradul patru.4575-302997-minune.jpg

Minune, ameninţat

În acelaşi dosar au fost audiaţi recent şi maneliştii Adi Minune (foto) şi Florin Salam. Mai mult, Minune a declarat, ieri, la “Happy Hour”, de la PRO tV, că în urma scandalului a primit ameninţări cu moartea.

Dansatoarea de la Taraf TV plânge în arest

4575-302954-06monatarafpozamare.jpg

Arestată pentru mărturie mincinoasă în acelaşi dosar, Mona Constantinescu (30 de ani), “Fata de la miezul nopţii”, de la Taraf TV, a ajuns, pentru 29 de zile, clienta unei celule a arestului Poliţiei Capitalei. Martor-cheie în acest dosar, pentru că s-a aflat în toaleta clubului Million Dollars când Italianul a fost înjunghiat, Mona a căzut în depresie. Plânge încontinuu şi susţine că nu a văzut nimic din scenele atacului, cu atât mai puţin pe cel care a mânuit cuţitul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.