Apariție de senzație, ieri, la ștrandul Drumul Taberei din Capitală, elegant parc acvatic ce aparține lui Cristian Borcea, fostul finanțator al echipei de fotbal Dinamo. Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai temuți interlopi din București, a făcut câteva băi, a sorbit preocupat dintr-un pahar de șampanie și s-a odihnit sub o umbrelă în timp ce ”locotenenții” săi au încercat, precum niște copii, toate toboganele acvatice ale complexului.
La ora prânzului, când soarele dogorea mai tare, în ștrandul lipit de Parcul Drumul Taberei și-a făcut, triumfal, intrarea Nuțu Cămătaru. Flancat de două frumoase tinere care se unduiau la fiecare pas, dar și de vreo cinci-șase ”locotenenți” ageri, cu călcătură grea, care scrutau împrejurimile cu priviri tăioase, Nuțu s-a oprit fix la masa pe care, de regulă, o folosesc ca punct de comandă oamenii care asigură paza complexului. Plasat central, exact între bazine, locul acoperit de o imensă umbrelă a fost transformat rapid în ”cartier general” al echipei interlopului ieșit în lume să se vadă cu amicii, să facă o baie și, de ce nu, ceva plajă. Cât timp el s-a delectat la umbră cu o șampanie fină alături de cele două frumuseți din dotare, ”băieții” lui s-au distrat ca niște copii - făcând glume unul pe seama celuilalt și ”scheme” de sărituri -, pe toboganele lui Borcea.
După câteva ore, Nuțu și ai lui, dar și cei câțiva membri ai clanului Pian care erau prin preajmă, s-au retras lăsând în urmă atmosfera de Litoral din complexul acvatic. De aproape o lună, Nuțu Cămătaru se bucură de libertate după ce a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu. El este judecat pentru implicarea într-un atac consumat acum un an într-una dintre toaletele Curții de Apel București îndreptat asupra unui rival.