Undeva, între dealurile din împrejurimile Bacăului, iarna se așează repede și se lasă dusă greu. Casele bătrânești din Calapodești se cocoșează sub greutatea zăpezii care acoperă totul în jur, iar gerul face ca aerul să plesnească. Ion Popa, unul dintre cei câțiva bătrâni care se încăpățânează să-și ducă zilele în cătunul uitat de lume e, la cei 66 de ani, un luptător. Fără picioare, supraviețuitorul din cătunul îngropat în nămeți, numără iernile din ce în ce mai grele peste care trece cu ajutorul bunului Dumnezeu și al jandarmilor.
Cele câteva bătăi ușoare în ușa din lemn vechi a casei lui nea Ion sunt urmate de o așteptare tăcută în care se ghicesc doar câteva foșnete venite din interior. Apoi, clanța se răsucește de câteva ori în zgomot metalic și în prag apare nea Ion. De la înălțimea unei jumătăți de om, le dă binețe salvatorilor săi pe care îi poftește în umila lui casă pierdută în iadul alb. Îngerilor lui păzitori care, de cinci ani, se gândesc la soarta lui amărâtă. Acum, i-au trecut pragul plutonierul adjutant Tudorel Teletin, sergentul major Ștefan Chiriac și sergentul major Valentin Avram. Un braț de lemne, ceva de mâncare și niște apă i-au adus jandarmii supraviețuitorului din cătunul îngropat în nămeți. I-au deszăpezit prin curte, i-au tăiat niște lemne cât să aibă pentru câteva zile de ger și apoi au stat la povești. Pentru că bătrânul numai așa îi poate răsplăti pe oamenii cu suflet mare.
”Coseam o plapumă când ați venit, că s-a destrămat și tare îmi e acum de folos că vine gerul. Hai, nu stați în picioare. Stați jos să mai sporovăim și noi”, le spune bătrânul jandarmilor în timp ce figura i se luminează brusc.
Apoi, inevitabil, nea Ion, înconjurat de acareturile care-i aglomerează cămăruța modestă, nu mai contenește cu mulțumirile și cu grija pentru plata lemnelor ce i-au fost aduse. Oamenii legii îl liniștesc. Totul e gratis. El să fie sănătos și să stea liniștit la gura sobei, la adăpost de gerul de afară.
Ion Popa a avut parte de un destin crud. În urmă cu ani buni, o boală grea a mușcat din trupul lui și l-a lăsat fără picioare. Din bărbatul puternic care până atunci ținea singur gospodăria a rămas doar o jumătate de om, iar viața i s-a dat, dramatic, peste cap. Moldoveanul cu vorbă blajină a fot părăsit de soție, iar de băiatul său știe doar că e pe undeva, prin Italia, la muncă. În ajutor i-au sărit jandarmii, dar și un polițist din zonă. Altcineva nu prea poate pentru că sătucul pierdut între dealuri este populat doar de o mână de oameni bătrâni care îți duc zilele cum nu mai ei știu.
”Băiatu' m-a văzut o dată, acum mulți ani. Da’ de atunci nu mai știu nimic de el. Soția m-a lăsat...”, pășește nea Ion printre amintiri grele, cu o ușoară urmă de regret.
Când vremea e ceva mai bună, căruțul îi este de mare ajutor ca să ajungă dintr-un loc într-altul. Dar când iarna se așează peste sat, când troienele îl transformă în sinistrat, căruciorul devine doar o piesă inutilă care așteaptă, la rându-i, primăvara.
Prietenia dintre jandarmii băcăuani și nea Ion s-a legat în 2012 atunci când Baba Iarna a fost la un pas să-l ucidă pe bărbatul rămas fără picioare. Zăpezile, comparate de autorități cu cele din 1954, l-au îngropat în bordeiul său. Un apel disperat făcut atunci de pe telefonul fix i-a adus la ușa sa pe salvatorii care l-au scos din nămeții care-l înghițeau de viu, încetul cu încetul. Apoi, iarnă de iarnă, bătrânul i-a avut ca musafiri pe jandarmii care nu l-au lăsat la greu.
Omul trebuie doar să pună mână pe telefon și să ceară ajutor. Așa, cei peste 25 de kilometri care despart Postul de Jandarmi Podul Turcului, mare parte dintre ei pierduți între dealurile înfundate de troiene de zăpadă, se ”topesc” ca la un semn și jandarmii de la supraveghere și intervenție sunt, iar, la ușa lui nea Ion, supraviețuitorul din cătunul îngropat în nămeți.
[gallery columns="2" ids="1715524,1715525,1715526,1715527,1715528,1715529"]
Citește și: