Ministrul condamnă preocupările medicilor
Ancheta DNA privind combinaţiile ilegale dintre doctorii oncologi şi companiile care produc sau vând medicamente împotriva cancerului l-a determinat pe Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătăţii, să condamne public asocierea dintre medici şi furnizorii de tratament.
“Furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obţină comision pentru îndrumarea pacienţilor către un furnizor sau altul. Astfel de anchete precum cea de astăzi sperăm să descurajeze faptele de corupţie”, a susţinut ieri Nicolae Bănicioiu (foto).
«Dosarele pacienţilor sunt controlate în amănunt»
În România sunt aproximativ 500.000 de persoane care suferă de o formă de cancer. Dintre aceştia, în jur de 110.000 beneficiază de tratament decontat de Casa Naţională de Sănătate.
Doar că, din cauza lipsei de pe piaţă a multor medicamente oncologice, pacienţii se văd nevoiţi să dea diferenţe mari pentru a le cumpăra pe cele generice. Iar pilulele costă mii de lei, în funcţie de tipul de afecţiune.
Cezar Irimia, reprezentantul pacienţilor bolnavi de cancer din România, se declară şocat de ceea ce se întâmplă şi asta pentru că “toate dosarele medicale ale pacienţilor sunt controlate până la cel mai mic amănunt. Mi-e greu să cred că se poate întâmpla aşa ceva. Poate că a greşit unul, 10 sau 20. În acest caz se cere o anchetă, terminăm cu vinovaţii şi să o luăm de la zero”.
Acesta susţine că sunt şi medici devotaţi şi ca atare nu trebuie băgaţi toţi în aceeaşi oală.
“Eu am tot respectul pentru doctorii noştri şi pentru tot ceea ce încearcă aceştia să facă cu mâinile goale, însă e clar că sistemul trebuie pus la punct”, ne-a declarat Cezar Irimia. (Monica Stan)
«Concurs» de premii pentru medici
Un reprezentant medical care lucrează de peste zece ani în acest domeniu a explicat pentru Libertatea cum funcţionează sistemul.
“La începutul anilor 2000 era altfel. Ofeream medicilor câte o agendă, un halat, un set de pixuri ca să recomande medicamentele noastre”, povesteşte acesta.
Însă pretenţiile au crescut odată cu concurenţa firmelor producătoare de medicamente.
”Au venit mai mulţi giganţi mondiali în România, aşa că încet-încet setul de pixuri a fost înlocuit cu o geantă scumpă de piele sau instrumentar medical, de asemenea, scump”, susţine reprezentantul medical.
Apoi a urmat moda congreselor organizate iniţial la Sinaia sau la Poiana Braşov, apoi în Grecia sau în Austria, iar când acestea au devenit banale au urmat excursiile în cele mai exotice locaţii din lume.
“Trebuia să-i convingem cumva să promoveze medicamentele noastre, şi nu ale concurenţei, care, de asemenea, nu stătea degeaba. Aşa s-a ajuns la un adevărat concurs între noi: cine oferă cele mai consistente şi mai atractive recompense medicilor. Aceasta era investiţia firmei, iar rezultatele se vedeau în vânzări”, mai spune reprezentantul medical, care a trecut pe la trei mari firme producătoare de medicamente.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f67148b76e4621389e7d80ebe5c9df42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0fd8955d361307c702eb81edbf9840af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7818ca41076e5d065535b17af16debfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_550bd09d862d48b0cf9cf568f3490e90.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_249214c6b4d90ac8c0b6e47d1631ee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b322e0944c309c1524d8685ef815f603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7451c8e73e1efe2333a742929d4fda42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/07/10-spital-hol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0b335994400680b09155fe6f842b890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta210176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/momentul-in-care-un-urs-este-tranchilizat-dupa-ce-a-fost-prins-de-politisti-intr-o-cusca-in-campina--nu-se-stie-unde-va-fi-dus--e1778701565652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/florin-dumitrescu-sorin-bontea-chefi-la-cutite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tudor-chirila-trafic-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7742863-e1775454989240.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/taverna-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-supravietuitor-disparut-in-padure-sibiu-medic-pediatru-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/female-tourist-showing-her-boyfriend-cell-phone-sitting-jetty.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/metroul-din-bucuresti-va-ajunge-pana-in-chiajna-si-bragadiru--foto-facebook-pmb-e1778696410119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-si-volodimir-zelenski-e1778694704772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandru-baiatul-in-varsta-de-5-ani-disparut-in-sibiu-a-fost-reperat-din-elicopter-de-plutonierul-major-mihail-soare--foto-dsu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mirabela-gradinaru-a-primit-o-pe-olena-zelenska-la-cotroceni--foto-administratia-prezidentiala-e1778681338727.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.