Studenții au fost primii care s-au înghesuit pe peroane, de la primele ore ale dimineții. Ei se bucură nu numai de zile libere, ci și de gratuitate din partea CFR.

Elevii sunt și ei favorizați, într-o oarecare măsură: au o reducere de 50%. Așadar, rămân cu mai mulți bani în buzunar, bani care se vor duce zilele următoare pe distracție! Unii dintre ei s-au organizat și au plecat în grupuri. “Este o excursie de clasa a X-a. Ar trebui să fie banchetul, dar nu suntem chiar toți”, a declarat un tțnăr pentru Știrile TVR.

CFR a suplimentat numărul locurilor cu 8.000 în acesta perioadă, dar chiar și așa s-au dovedit insuficiente, iar mulți dintre călătorii spre mare sau spre munte și-au început vacanța… în picioare, pe culoarele trenurilor. Garniturile ce au plecat din București spre Litoral, de exemplu, au avut un grad de ocupare de peste 100%, pentru că s-au vândut și bilete fără locuri.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, spune că: “12 trenuri directe către mare au fost puse la dispoziția călătorilor de către CFR. Oficialii îi roagă pe călători să-și cumpere bilete din timp, pentru a evita aglomerația de la casele de bilete”.

Video: Știrile TVR

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
AM AFLAT! Ce note a luat Eliza Iliescu la Bacalaureat 2022. Te așteptai la media asta???
Playtech.ro
AM AFLAT! Ce note a luat Eliza Iliescu la Bacalaureat 2022. Te așteptai la media asta???
Lovitură pentru persoanele care vând sau cumpără locuințe. Ce se va întâmpla în cazul celor de peste 90.000 de euro
Observatornews.ro
Lovitură pentru persoanele care vând sau cumpără locuințe. Ce se va întâmpla în cazul celor de peste 90.000 de euro
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
HOROSCOP
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea