Explozie la o rafinărie din nordul Italiei, urmată de un incendiu puternic. Fumul este vizibil de la câțiva kilometri, iar locuitorilor li s-a cerut să rămâne în case.
Explozia a avut loc în jurul orei locale 16:00 (17:00, ora României) la rafinăria companiei ENI din localitatea Sannazzaro de’ Burgondi, situată în apropierea oraşului Pavia, în nordul Italiei. La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje de pompieri și ambulanțe.
Potrivit rafinăriei unde s-a produs explozia, nicio persoană nu a fost rănită în incident, însă presa locală scrie că un muncitor a suferit contuzii la un picior căzând în timp ce alerga pentru a se salva, potrivit Mediafax.
Fumul puternic ce s-a înălțat după explozia de la rafinărie este vizibil de la câțiva kilometri. Autoritățile locale nu se tem că fumul este toxic, iar primele analize au arătat că nu există substanțe poluante în aer. Ca măsură de precauție, locuitorii au fost sfătuiți să rămâne în casele lor.
În luna iulie, o altă explozie a avut loc la aceeași rafinărie, iar un muncitor a ajuns la spital, cu arsuri pe corp.