UPDATE / O fetiţă de un an şi jumătate a murit într-o explozie puternică într-un bloc din Galați. 19 apartamente au fost distruse. Blocul va fi evacuat

Comentează

Explozie puternică într-un bloc din Galați, sâmbătă seara. Un copil de un an şi jumătate a murit și  19 apartamente au fost distruse, în urma deflagrației.UPDATE 19 martie, ora 13:00 Blocul afectat de explozie este evacuat de autorități. Astfel, peste 60 de persoane vor fi nevoite să își părăsească locuințele, Primăria anunțând că are la dispoziție aproximativ 90 de locuri de cazare provizorie pentru acestea.

Explozie puternică într-un bloc din Galați, din cauza unor acumulări de gaze.  Mai multe persoane, printre care și copii, au fost rănite și transportate la spital, iar 19 apartamente au fost afectate, a declarat, sâmbătă seara, purtătorul de cuvânt al ISU, Eugen Chiriță.

"Avem trei victime: un copil, un bărbat de 47 de ani cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului şi o altă persoană politraumatizată de o uşă aruncată de suflul exploziei", a declarat Chiriţă, potrivit viata-libera.ro.

Din primele cercetări se pare că de vină a fost o acumulare de gaz de la o butelie. Mai multe persoane, printre care și copii, au fost rănite și transportate la spital. 19 apartamente au fost afectate în urma exploziei. Cel mai grav rănită a fost o fetiţă de un an şi jumătate. Ea a ajuns la spital în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată timp de 60 de minute, însă medicii nu i-au putut salva viaţa.

Locatarii blocului unde s-a produs explozia au fost evacuaţi şi au stat câteva minute afară, în frig, până s-a constata că deflagraţia a afectat numai etajul patru al blocului, iar oamenii care locuiesc în apartamentele de la parter și priemele trei etaje au fost lăsaţi să se întoarcă în casele lor. Ceilalți se vor muta provizoriu la rude sau vor fi cazați la un centru al Primăriei Galați.

În urmă cu doar câteva zile, o explozie puternică a avut loc și într-un bloc din Constanța. O femeie a fost rănită, după ce o deflagrație a avut loc într-un apartament de la parterul imobilului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
11:20
Avertismentul dat chiar de Anthropic înainte de listarea pe bursă a companiei: „Riscuri existențiale pentru omenire”
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri