Ipoteza ca o civilizatie necunoscuta s-ar ascunde la mare adancime in interiorul planetei a fost emisa pentru prima oara in urma cu 400 de ani.
Grupul de cercetatori care a facut aceasta descoperire senzationala a fost nevoit sa-si intrerupa inaintarea din cauza emanatiilor puternice de sulf. “Credem ca fiintele care au trait in aceste spatii aveau nevoie de sulf la fel cum au oamenii de oxigen. Peste trei luni vrem sa pornim din nou in expeditie, dotati cu costume speciale de protectie”, a declarat, intr-un interviu acordat cotidianului german “Bild”, antropologul James McKenna, seful echipei care a facut descoperirea.
Cercetatorul american sustine ca sistemul de tuneluri se afla in Idaho, insa nu a vrut sa indice locatia exacta a acestuia. Galeriile se intind pe cativa kilometri si incep la aproximativ un kilometru sub suprafata Pamantului.
Insa nu McKenna e primul cercetator care sustine ca in interiorul planetei ar trai reprezentantii unei civilizatii extraterestre. In urma cu 400 de ani, iezuitul german Athanasius Kircher a descoperit in insula Malta o colonie de fiinte care traiau sub pamant. El i-a botezat “subteranii” (“sub pamant” in latina). Si astronomul Edmund Halley, al carui nume a fost dat si celebrei comete Halley, credea cu tarie ca in interiorul pamantului traiesc fiinte inteligente care au pus la punct sisteme gigantice de tuneluri. In statul Michigan, pe fundul unei cariere de piatra a fost descoperit in urma cu 15 ani un sistem de trepte, lung de cateva sute de metri, care se terminau brusc in fata unui bloc de stanca. Acest sistem a fost descoperit in momentul in care excavarile ajunsesera la o adancime de 700 de metri.
“Este posibil ca extraterestrii sa fi aterizat pe Pamant cu multe secole in urma si sa se fi retras in subteran din cauza razboaielor si a bolilor care decimau omenirea in acea vreme”, este de parere McKenna, citat si de ziarul moscovit “Pravda”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.