De Daniel Ionașcu,

Decizia înseamnă că rețelele sociale pot fi forțate să elimine postările care incită la ură sau cele considerate ilegale de către o instanță în fiecare dintre cele 28 de state UE. În acest moment, acestea trebuie să solicite eliminarea postărilor și să aștepte.

Mai mult, Facebook și celelalte rețele sociale pot fi forțate să elimine postările în întreaga lume, chiar și în țările unde acele postări nu ar fi ilegale, arată hotărârea CJUE, citată de Reuters.

Decizia vine după ce aceeași curte a arătat, într-un caz adus de Google, că nu trebuie eliminate informațiile de pe întreg mapamondul în baza ”dreptului de a fi uitat”.

Doar prin instanțe judecătorești

Totuși, există o serie de limite și în cazul Facebook. Deciziile trebuie luate de instanțe și nu se aplică plângerilor venite din partea utilizatorilor care consideră anumit conținut drept ilegal.

Facebook a criticat decizia, afirmând că nu este rolul platformelor online de a monitoriza, interpreta și elimina postările și discursurile considerate ilegale într-o anumită țară.

Compania a mai spus că trebuie definite foarte clar ce înseamnă ”identic” și ”echivalent”.

Problema aplicării în altă țară

O organizație din Marea Britanie numită Articolul 19 a sprijinit demersul Facebook, afirmând că s-ar putea ca societățile să instaleze filtre automate care să blocheze conținutul considerat ofensiv.

Fiica acestei românce e atât de frumoasă, încât toate televiziunile 'se bat' pe ea! Cum arată tânăra
Recomandări

Fiica acestei românce e atât de frumoasă, încât toate televiziunile 'se bat' pe ea! Cum arată tânăra

Acest lucru ar însemna în practică faptul că o instanță dintr-o țară poate influența ce văd utilizatorii din altă țară, ceea ce poate duce la abuzuri, în special în statele cu democrații mai slabe.

Caz pornit din Austria

Cazul a pornit de la Eva Glawisching-Piesczek, președinta unui grup parlamentar al Partidului Verde din Austria. Aceasta a dat în judecată Facebook, cerând eliminarea comentariilor defăimătoare la adresa sa făcute de un utilizatori și înlăturarea tuturor postărilor echivalent.

Aceasta a aplaudat decizia Curții Europene de Justiție. Avocatul său a declarat că decizia cere rețelelor de socializare să creeze instrumentele necesare punerii în practică și întăririi drepturilor personale.

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO
GSP.RO

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense
HOROSCOP

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense