Femeia provine din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu. Roxana Onu a fost reţinută şi arestată la solicitarea DIICOT în luna ianuarie. Ea este acuzată că şi-a exploatat sexual cei doi copii – o fată de un an şi 11 luni şi un băiat de aproape trei ani, relatează Mediafax.ro

Copii, abuzați sexual de propria mamă

Procurorii susțin că Roxana făcea videochat și, pentru a atrage cât mai mulți clienți pe Internet, ar fi făcut sex oral cu copiii săi de mai multe ori. Judecătorii Tribunalului București au decis s-o condamne pe mamă la 9 ani de închisoare cu executare.

„Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse – respectiv un spor de 3 ani închisoare, în final inculpata având de executat pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b, d, e, f Cp, după executarea pedepsei principale. Pe durata executării pedepsei face (…) menţine starea de arest preventiv dispusă faţă de inculpată”, se arată în hotărârea Tribunalului Bucureşti.

Decizia de vineri nu este una definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Mama ar fi conversat pe Internet, prin videochat, cu mai multe persoane din Statele Unite, Marea Britanie, Belgia şi Olanda. Clienților le-ar fi pus la dispoziție materiale pornografice în care protagoniști erau chiar copiii ei. În perioada ianuarie – iunie 2015, ea ar fi încasat 45.000 de dolari.

Roxana Onu a fost depistată, după ce materialele pornografice cu cei doi minori au fost descoperite de autoritățile americane. Clipurile au ajuns în arhiva unui bărbat cercetat pentru pornografie infantilă.

       
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! Planul pus la cale de Liviu Dragnea după ce ‘amantlâcul’ Irinei Tănase s-a aflat. Ce vrea de la Paul, ‘amantul’ ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Planul pus la cale de Liviu Dragnea după ce ‘amantlâcul’ Irinei Tănase s-a aflat. Ce vrea de la Paul, ‘amantul’ ei
Cât trebuie să plătească nevaccinaţii care vor să intre de joi în magazine, mall-uri sau cinematografe
Observatornews.ro
Cât trebuie să plătească nevaccinaţii care vor să intre de joi în magazine, mall-uri sau cinematografe
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
VIDEO Rămași fără mamă și umiliți de tată. Patru frați au primit gratuit un apartament de la o familie de români din Spania. Echipa Visuri la cheie a renovat-o miraculos
Știrileprotv.ro
VIDEO Rămași fără mamă și umiliți de tată. Patru frați au primit gratuit un apartament de la o familie de români din Spania. Echipa Visuri la cheie a renovat-o miraculos
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Interbrands Marketing & Distribution S.R.L. Lista preţurilor de vânzare cu amănuntul
PUBLICITATE
Interbrands Marketing & Distribution S.R.L. Lista preţurilor de vânzare cu amănuntul