Toți românii vor putea merge fără viză în Canada, de la 1 decembrie 2017. Unii concetățeni pot pleca și mai devreme, dacă au avut viză în ultimii 10 ani

Comentează

Fără vize în Canada, de la 1 decembrie 2017. Românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani vor putea călători fără vize chiar de la 1 mai 2017, iar de la 1 decembrie 2017 toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză, a anunțat, joi, ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, în cadrul unei conferințe pe tema proiectelor urbane de tip Smart City.

"Vreau să disociez acordul de liber schimb UE-Canada de chestiunea vizelor. Sunt chestiuni complementare, dar nu identice. Am negociat cu Guvernul României eliminarea vizelor pentru turiștii români și acesta este o chestiune separată de acordul de liber schimb UE-Canada. Oficialii canadieni au evaluat România, am văzut progresele pe care le-au făcut în domenii precum pașapoartele, reglementarea migrației, etc și de acea cu încredere am convenit un acord în urma căruia cetățenii români vor putea, foarte curând, să călătorească în Canada fără vize. Concret, începând cu data de 1 mai 2017, un cetățean român care fie deține o viză validă pentru SUA sau a primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani va putea călători fără vize în Canada. Începând cu data de 1 decembrie toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză", a precizat ambasadorul Canadei.

Acesta susține că tot ceea ce trebuie să facă românii pentru a putea călătorii în Canada este să completeze un formular care se află pe site-ul Ambasadei, respectiv Electronic Travel Authority.

"Durează două minute și costă șapte dolari. Acesta este furnizat tuturor cetățenilor din țările scutite de vize care doresc să viziteze Canada fie în scopuri turistice sau pentru afaceri. Dacă în 2017 intenționați să vizitați Canada asta este ceea ce trebuie să faceți", a adăugat ambasadorul Canadei.

În ceea ce privește CETA, acordul de liber schimb dintre UE și Canada, diplomatul canadian susține că România este perfect plasată pentru a beneficia direct de toate domeniile CETA, fie că este vorba de schimburile de bunuri, reducerea tarifelor vamale, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și mobilitatea forței de muncă.

"Cel mai imediat și mai semnificativ impact va fi eliminare tuturor tarifelor pentru majoritatea produselor și serviciilor românești exportate în Canada, 99% din tarifele impuse bunurilor românești vor fi eliminate. Parlamentul European a ratificat deja acest acord. Parlamentul Canadian este programat să ratifice acest acord în săptămânile următoare și atunci va intra în vigoare. În prezent, peste 300 de companii românești, de toate mărimile, exportă o gamă largă de bunuri și servicii spre Canada. Exemplele includ îmbrăcăminte și încălțăminte, mașini și echipamente electrice. Valoare actuală a exporturilor românești spre Canada este de peste 200 milioane de euro cu potențial de creștere semnificativă după CETA. Similar un număr de 40.000 de locuri de muncă românești susțin aceste exporturi și există oportunități pentru crearea de noi locuri de muncă după CETA", a adăugat Kevin Hamilton.

În ceea ce privește proiectele urbane de tip Smart City, ambasadorul Canadei a afirmat că marile orașe ale Canadei, precum Montreal, Toronto și Vancouver sunt orașe model pentru smart cities, "când vine vorba de transport, infrastructură, nivel al educației sau parteneriate public private, sănătate".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sediu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI)
21:37
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
23:32
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
23:30
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
23:29
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
23:18
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
21:50
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
La nivel mondial, aproape 3 miliarde de oameni se confruntă cu excesul de greutate. Foto: Getty Images
22:35
Unde dispare, de fapt, grăsimea din corp când slăbim: cercetătorii au desființat cel mai mare mit despre transpirație și pierderea în greutate
A supraviețuit injecției letale și s-a trezit pe masa de execuție. Sursă foto captură video Youtube
21:16
S-a trezit după două injecții letale eșuate. Întrebarea tulburătoare pusă de Christa Pike după execuție
Un angajat a fost concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Sursă foto: Hepta.
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
O femeie cu pulover în dungi care ține un portofel în mână
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
21:17
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?