Janine Deeley, 38 de ani, a mers într-o farmacie din Anglia pentru a-şi cumpăra pilule contraceptive, care ar fi ajutat-o să scape de anumite dureri pe care le simţea în timpul menstruaţiei.

Farmacista a refuzat să i le elibereze şi i-a spus să vină în altă zi sau să aştepte schimbarea turei, pentru că ea nu îi poate vinde astfel de produse.

Total şocată de cele auzite, Janine a crezut iniţial că farmacista glumeşte, dar s-a enervat cumplit când a văzut că este tratată precum un copil. „Nu mi-a venit să cred că angajata poate fi atât de arogantă. De ce a refuzat să îmi dea nişte medicamente pentru care aveam prescripţie medicală? Sunt o persoană adultă şi vreau să fiu tratată ca atare”, a spus clienta nemulţumită citată de cotidianul Daily Mail.

O anchetă a fost deschisă în acest caz, urmând ca autorităţile britanice să investigheze motivul pentru care angajata farmaciei nu şi-a îndeplinit obligaţiile la locul de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.