Documentele de arhivă au păstrat prudenţele şi disimulările lui Roosevelt. Îndoielile lui Churchill. Accesele lui De Gaulle. Angoasele lui Stalin. Dibăcia lui Ceauşescu de a mima democraţia. Insomniile lui Ciorbea. Marele bărbat de stat Emil Boc n-are nimic din toate astea şi totuşi e fascinant. E sigur că e omniscient. N-are dubii. Răspunde pe dos fără a clipi. Abuzează de ordonanţe în conflict cu logica şi Constituţia. Chiar crede că e premierul infailibil.
Şi-a depăşit statura luni, când, după ce în Cabinet a “rezolvat” în 15 minute obiecţiile la proiecte, a angajat, la ordin prezidenţial, răspunderea Guvernului pentru “reforma de profunzime a sistemului juridic românesc” - impunerea Codurilor civil şi penal. Ceea ce, într-un stat de drept, ar fi fost apanajul Parlamentului şi ar fi presupus şi un serios studiu de impact financiar, social şi de resurse umane, nu doar o turuială de o oră la tribună. Cu un Parlament anesteziat, şi-a putut permite derapajul legislativ.
Boc nu e, cum îl numea un şef pesedist, un “ţâşti-bâşti” oarecare, un greieraş care sare de colo- colo. El o ia oblu şi poate ajunge cu oiştea în gard. Cum gestionează o ţară întreagă, asta nu mai e doar problema carierei sale.