O femeie în vârstă de 28 de ani a născut miercuri al cincilea ei copil lângă intrarea unui spital din statul Oaxaca, din sudul Mexicului. Femeia ar fi așteptat 10 minute în fața intrării în unitatea medicale pentru a fi asistată la naștere, după ce încercările partenerului ei de a solicita asistență medicală n-au avut succes în spital.

Personalul medical ar fi pus-o pe femeie să aștepte afară, deoarece spitalul era la capacitate maximă ocupat cu pacienți cu COVID-19. Imaginile video arată momentul în care mi multe cadre medicale înconjoară femeia, care stătea în picioare când și-a născut fiul. Se aude cum țipă îngrozitor, în jurul ei oamenii au priviri speriate.

Bebelușul este apoi înfășurat într-o pătură și dus în aripa de urgență a spitalului, urmat de mama sa.

Secretarul departamentului de sănătate al statului Oaxaca, Juan Márquez, a apărat modul în care personalul de la spitalul regional a gestionat nașterea, din cauza numărului de pacienți cu coronavirus care se aflau în interior. Márquez a adăugat că bebelușul a fost supus unei serii de examene pentru a exclude hemoragiile interne și a respins zvonurile că ar fi căzut pe trotuar în timpul nașterii.

„Are o stare bună de sănătate, stabilă, iar bebelușul ei nu a suferit nicio cădere”, a spus Márquez, potrivit cotidianului Milenio. „Ceea ce se vede în film este o pătură pe care o purta una dintre persoanele care au însoțit pacienta și care cade”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.