Din cauza unei erori de raportare, spitalul din Guayaquil, Ecuador, a declarat-o moartă pe Alba Maruri, deși, în realitate, aceasta se afla în comă de mai multe zile.

Membrilor familiei nu li s-a permis să vadă cadavrul de aproape, așa că, fără să-și dea seama că e vorba de o altă persoană, aceștia au organizat funaraliile, potrivit obiceiului.

„Mi-a fost teamă să mă uit la faţa ei. Am stat la un metru şi jumătate distanţă. Avea aceeaşi culoare a părului şi nuanţă a pielii”, a transmis nepotul femeii, conform BBC.

Joi, 23 aprilie, Alba Maruri s-a trezit din comă și le-a cerut medicilor să o cheme pe sora ei. Astfel, familia a aflat că femeia era în viață.

Reprezentanţii spitalului şi-au cerut scuze și au pus încurcătura pe seama faptului că în unitatea medicală era haos, având în vedere numărul mare al persoanelor infectate cu coronavirus.

Pentru această gafă de proporții, familia a solicitat autorităților compensații financiare, precum și decontarea banilor cheltuiţi pentru funerarii.

Citeşte şi:

Cum arată lupta cu COVID-19 într-un spital din Chicago. Asistentă medicală româncă: „Am crezut că sunt condamnată la moarte. Acum, vrem să privim lucrurile altfel”

Iubirea de oameni, mai presus decât frica de coronavirus. Povestea unei femei din Bârlad, ”îngerul păzitor” al celor bătrâni și necăjiți

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Playtech.ro
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)