În Spania, un pedofil condamnat a fost arestat sub acuzația de răpire, după ce o femeie de 40 de ani s-a prezentat la un spital din orașul nordic Miranda de Ebro, pe 20 noiembrie, cu lanț închis cu un lacăt la gât, relatează El Correo de Burgos.
Medicii de la Spitalul Santiago Apóstol au fost vizibil marcați să trateze o femeie plină de vânătăi, care încă purta un lanț cu două lacăte la gât.
Femeia își vizitase o rudă internată la un alt spital, iar un „prieten” s-a oferit să o ducă acasă cu mașina.
Individul s-a oprit apoi în fața casei sale, „pentru a împacheta câteva lucruri”. A atras-o pe femeie înăuntru, „am vrut să-l ajut”, dar apoi, aceasta a fost reținută împotriva voinței ei, fiind legată cu o frânghie, A fost bătută și a leșinat.
Când și-a revenit, în afară de frânghie, avea un lanț care îi prindea mâinile, la un capăt, gâtul, la celălalt.
Când răpitorul a plecat de acasă, ea și-a tăiat sfoara care o lega cu dinții și a reușit să evadeze, cu tot cu lanț, pe o fereastră.
Apoi a cerut ajutor de la rude, care au dus-o la Spitalul Santiago Apóstol din Miranda de Ebro.
A fost alertată Poliția Națională, iar suspectul, 57 de ani, a fost arestat. Era deja cunoscut de poliție, după ce, în decembrie 2015, a fost condamnat pentru răpirea și abuzul unei fetițe de 9 ani, în Burgos.
mica 29.11.2023, 11:37
A fost legată ca un sclav. Nu se poate așa ceva.
Narcisu 29.11.2023, 12:24
Exista in lumea asta tot felul ciudățenii zis ,, umane..
Vrajitoarea 29.11.2023, 13:12
Tot felul de degenerați umblă liberi sub aparenta stare de normalitate!
nicoleta1 29.11.2023, 14:53
Doamne ce om nebun,nu se poate asa ceva
nicoleta1 29.11.2023, 14:53
Biata femeie prin ce a putut sa treaca