Femeie târâtă sub tren în stația de metrou Notting Hill Gate. O femeie a fost târâtă sub tren în stația de metrou Notting Hill Gate, din Londra, Marea Britanie, atunci când haina și geanta ei ei au rămas blocate în ușă.
Martorii au spus că au auzit-o pe femeie strigând după ajutor, în timp ce ea a fost trasă sub tren, potrivit metro.co.uk.
Stația a fost închisă, iar pasagerii au fost evacuați, iar ulterior a fost redeschisă, circulația trenurilor fiind dată, evident, peste cap, întârzierile fiind majore.
Shabana Khan, una dintre pasagerele care a văzut ce s-a întâmplat, a descris pe Twitter ceea ce a văzut: "Sunt înfricoșată acum, am văzut femeia cum a căzut sub trenul nostru, în stația Notting Hill Gate. Am izbucnit în lacrimi, crezând că a murit sub picioarele noastre, însă ea a supraviețuit și striga după ajutor, blocată sub tren". "Fiecare a încercat să rămână liniștit, fără atacuri de panică, deși eram cu totii în lacrimi. Datorită tipilor curajoși din vagonul nostru, a fost totul în regulă", a mai spus ea.
Operațiunea de salvare a fost una dificilă, angajații Companiei de Transport din Londra fiind nevoiți să deraieze garnitura pentru a o elibera în siguranță pe femeia prinsă sub ea.
"Doamne, încă mai sunt în șoc. Mai întâi, bufnitura de sub vagonul nostru și apoi teama că ceva groaznic s-a întâmplat. Vreau doar să fie bine. O viață este atât de valoroasă", a încheiat martora Shabana Khan.