SUA încearcă să confiște un superiaht, de sute de milioane de dolari, al unui magnat rus. Nava de lux a fost ancorată în Fiji

Comentează
Arhiva foto

Statele Unite încearcă să pună sechestru pe un superiaht care ar aparține unui oligarh rus și care este ancorat în Fiji, o țară insulară din Pacific, potrivit unei cereri de ordin de restricție depusă marți de procurorul general din Fiji, scrie Reuters.

Se crede că nava de lux Amadea este deținută de oligarhul rus Suleiman Kerimov, un magnat al aurului considerat a fi unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin și care este vizat de sancțiunile impuse de Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană în urma declanșării invaziei ruse din Ucraina.

Nava, a cărei valoare este estimată la aproximativ 325 de milioane de dolari, a ajuns în Fiji în urmă cu o săptămână, după ce, cu 18 zile mai devreme, a părăsit Mexicul și a traversat Oceanul Pacific.

Poliția din Fiji a deschis joi, 14 aprilie, o investigație privind sosirea superiahtului, interogându-l pe căpitanul acestuia cu privire la modul în care a adus nava în această țară insulară din Pacific. Ziarele din Fiji au relatat că poliția a confiscat superiahtul Amadea și i-a reținut echipajul.

Autoritățile din mai multe țări au confiscat vase de lux și vile deținute de miliardari ruși, în urma sancțiunilor impuse Moscovei din cauza invaziei sale din Ucraina, pe care Rusia o numește o „operațiune militară specială".

Directorul de urmărire penală din Fiji, Christopher Pryde, a depus o cerere la Înalta Curte pentru a împiedica nava de lux Amadea să părăsească Fiji.

Procurorul a solicitat ca „iahtul cu motor Amadea să fie împiedicat să părăsească apele fijiene până la finalizarea cererii de înregistrare a unui mandat de confiscare a proprietății" și până „va fi înregistrat un mandat american de confiscare a navei".

Ambasada Statelor Unite nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a face precizări pe acest subiect, dar săptămâna trecută a anunțat că a cooperat cu autoritățile din Fiji în legătură cu superiahtul Amadea.

„Statele Unite sunt hotărâte să găsească și să confiște bunurile oligarhilor care au sprijinit războiul brutal și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei", a transmis ambasada americană din Fiji, săptămâna trecută.

Instanța din Fiji încă nu s-a pronunțat asupra cererii depuse de procurorul general.

Un agent din Fiji care reprezintă superiahtul Amadea a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că avocații navei contestă faptul că oligarhul Suleiman Kerimov este proprietarul.

Miliardarul rus Suleiman Kerimov | Foto: EPA

Registrele consultate de Reuters arată că iahtul este înregistrat pe numele unei companii din Insulele Cayman.

„Proprietatea legală a navei face în continuare obiectul unei investigații", a declarat o purtătoare de cuvânt a Biroului directorului de urmărire penală din Fiji.

Kerimov a mai fost vizat de sancțiunile Statelor Unite în 2018 și 2014, ca răspuns la acțiunile Rusiei în Siria și Ucraina.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!