”După ce va fi dezbătută şi cred eu respinsă moţiunea de cenzură voi avea o discuţie cu premierul Grindeanu şi, fără îndoială, în urma acestei discuţii voi anunţa decizia. În acelaşi timp, vreau să vă spun că mi-am asumat că legea, aşa cum am prezentat-o şi cum va fi şi astăzi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Aţi văzut că prin faptul că această lege nu există astăzi sunt foarte multe prevederi neconstituţionale. Eu am afirmat tot timpul că era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstituţionbalitate ale Curţii Constituţionale”, a afirmat Iordache.

”Urgenţa era pentru că în 45 de zile trebuia puse în concordanţă cu decizia Curţii şi, nefiind acest lucru făcut, pentru că anul trecut au fost reglementate prin ordonanţa 18 doar o parte din prevederile neconstituţionale, urgenţa era să punem în concordanţă. În acelaşi timp, Curtea Constituţională a stabilit acum două săptămâni că mai sunt încă patru prevederi, deci în legea pe care eu o voi supune astăzi în dezbaterea publică vor apărea şi acele patru prevederi neconstituţionale”, a continuat Iordache.

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa
Recomandări
Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

Totodată, întrebat dacă au existat lacune în comunicare, ministrul a răspuns: ”Comunicarea este o chestiune care a apărut în spaţiul public, eu am spus de la început că sunt necesare pentru a fi puse în concordanţă în lege sau în ordonanţă prevederile neconstituţionale aşa cum a stabilit Curtea Constituţională”.

El a spus că luni va propune un nou proiect de lege vizând modificarea codurilor penale.

În acest timp, Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, că a existat o proastă comunicare. ”I-am lăsat câteva zile pentru că sunt necesare aceste zile, pentru că sunt activităţi care trebuie să fie gestionate, mâine-poimâine avem bugetul de trecut prin Parlamant”.

”După această perioadă dânsul îşi va face evaluarea, eu am această evaluare a mea, ca prim-ministru, şi o să iau decizia pe care aţi anunţat-o (aceea de a-i cere demisia, n.r.)”, a adăugat premierul.

Citește și: Dragnea, despre soarta lui Iordache: Grindeanu va lua o decizie după moțiunea de cenzură; Reacția premierului


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Viva.ro
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Observatornews.ro
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Ce preț exorbitant are o garsonieră din Cluj. Are 16 mp și toaleta în dulap
FANATIK.RO
Ce preț exorbitant are o garsonieră din Cluj. Are 16 mp și toaleta în dulap
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză