„Nevoile de finanţare sunt importante, urgente şi ar putea creşte semnificativ pe măsură ce războiul continuă”, a declarat directorul general al Fondul Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva. Ea a avertizat, de asemenea, că Ucraina se va confrunta cu o „recesiune profundă” în acest an. Înainte de război, instituţia de la Washington estima o creştere a economiei ucrainene de 3,6% în acest an.

Ajutorul de urgenţă urmează să permită guvernului „să răspundă nevoilor urgente ale balanţei de plăţi rezultând din efectele războiului şi va oferi sprijin esenţial pe termen scurt”, a subliniat FMI. Fondul speră, de asemenea, că acest ajutor va acţiona ca un „catalizator” pentru alţi parteneri financiari.

Ucraina, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, beneficia deja de un program de ajutor din partea FMI.

Dar acest aşa-numit „aranjament Stand-By”, care prevedea plata a 2,2 miliarde de dolari până la sfârşitul lui iunie, a fost anulat la cererea autorităţilor ucrainene.

Acestea „şi-au exprimat intenţia de a lucra cu FMI pentru a concepe un program economic adecvat vizând redresarea şi creşterea, atunci când condiţiile vor permite”, a precizat FMI.

„Pierderea tragică de vieţi omeneşti, fluxul enorm de refugiaţi şi distrugerea imensă a infrastructurii şi a capacităţii de producţie cauzează suferinţe umane severe şi vor duce la o recesiune profundă în acest an”, a deplâns Kristalina Georgieva.

Ea a subliniat, totuşi, că „răspunsul politic de urgenţă al autorităţilor ucrainene a fost remarcabil”, menţionând că Ucraina „a rămas la zi cu toate obligaţiile datoriei”.

Banca naţională a Ucrainei a limitat retragerile de numerar, dar tranzacţiile fără numerar nu au fost limitate.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.