În jur de 180.000 de păstrăvi vor fi ucişi în bazinele păstrăvăriei Laita, din localitatea sibiană Cârţişoara, după ce a fost descoperit un focar de septicemie hemoragică virală. Boala a ucis deja 300 de păstrăvi, iar autoritățile au instituit o zonă de protecție pe o rază de 10 kilometri în jurul păstrăvăriei, potrivit Agerpres.
„O să fie ucis tot efectivul de păstrăvi, adică aproximativ 176.600 păstrăvi, ţinând cont de riscul de contagiune”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Sibiu, Gabriela Elena Luca.
Peştii care au murit din cauza bolii se aflau în cinci bazine, dintr-un total de 20 ale păstrăvăriei, a adăugat aceasta.
Bazinele păstrăvăriei urmează să fie golite de apă, iar apoi dezinfectate. După o lună jumătate de la finalizarea dezinfecţiei, medicul veterinar va verifica dacă mai există pericolul de contaminare.
Păstrăvăria Laita aparține de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Sibiu.
După descoperirea focarului, autoritățile locale au anunțat că instituie o zonă de protecție de 5 km, pe raza localității Cârțișoara.
„De asemenea, pe o raza de 10 km în jurul focarului, se instituie o zonă de supraveghere, care include și zona de protecție, pe raza localităților: Scoreiu, Arpașu de Sus, Sărata, Porumbacu de Sus”, a transmis Prefectura Sibiu, într-un comunicat.
Cristina1 04.02.2023, 11:15
Vizionati documentarul Seaspiracy si veti intelege, printre altele, ce se intampla in astfel de crescatorii si cum se imbolnavesc pestii inotand in propriile dejectii sau mancati de vii de paduchi. Toate cu sigla bio, somon injectat cu pigment de culoare si cate si mai cate….