Dincolo de promisiunea de neutralitate, ceea ce înseamnă că Ucraina nu va cere aderarea la NATO sau UE, Kasyanov crede că Putin va insista asupra „recunoașterii oficiale” a faptului că Peninsula Crimeea face parte din Rusia.

„Este absolut crucial, domnul Putin este înnebunit după Crimeea”, a declarat el pentru BBC World News.

Kasyanov, care a fost prim-ministru între 2000-2004, a spus că se îndoiește că se va ajunge la vreo înțelegere în urma negocierilor actuale dintre cele două părți, sugerând că doar le oferă rușilor „timp de regrupare”.

El a spus că Putin și cei mai apropiați aliați ai săi politici sunt „neliniștiți” de amploarea sancțiunilor economice „devastatoare” impuse de Occident, sugerând că liderul rus „nu se aștepta ca sancțiunile să fie atât de dure”.

Dar el a spus că orice decizie de a opri operațiunile militare din Ucraina „ar fi începutul sfârșitului său [al lui Putin]”.

„Cred că va continua să asuprească și să sporească invazia”, a spus Kasyanov, adăugând că este „foarte îngrijorat… că s-ar putea întâmpla ceva îngrozitor pe câmpul de luptă”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două ingrediente
FANATIK.RO

„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Viva.ro

Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Candidează din partea AUR și la Primăria Sectorului 6. Anunțul făcut de fosta campioană europeană a României
GSP.RO

Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină

Imagini dramatice cu pescari din Vietnam printre sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice cu pescari din Vietnam printre sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. FOTO
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro

Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
"N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de ape și strat de gheață chiar și de 10 cm, la Vâlcănești
Observatornews.ro
"N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de ape și strat de gheață chiar și de 10 cm, la Vâlcănești
Horoscop 6 mai 2024. Fecioarele ar fi bine să stea mai mult pe gânduri înainte de a vorbi și de a exprima tot felul de idei în care nici ele nu cred
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI