Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a decis, la final de mai, demiterea Consiliului de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile (AACR), după o verificare făcută de Corpul de Control.
Autoritatea (AACR) a fost încă de la începutul anului trecut în mijlocul mai multor scandaluri provocate de modul în care a fost gestionată instituţia. O controversă de amploare a fost făcută publică chiar de Libertatea, în urma unei investigaţii care a arătat cum se fraudau examenele de piloţi privaţi de la AACR şi de la Şcoala de Aviaţie.
La final de mai, Libertatea a dezvăluit şi cum se organizau şedinţele de Consiliu de Administraţie, pentru ca cei cinci membri să obţină indmnizaţiile de mii de euro.
Pe 24 mai, ministrul transporturilor, Lucian Bode, a decis demiterea conducerii Autorităţii Aeronautice. Instituţia s-a aflat şi sub investigaţia Corpului de Control, care a întocmit un raport negativ.
Patru zile mai târziu, cei cinci foşti membri ai CA-ului, în frunte cu fostul preşedinte Armand Călinescu, au contestat în instanţă decizia ministrului. Pe 28 mai a fost înregistrat un dosar la Curea de Apel Bucureşti.
Printre reclamanţi este şi Ion Grosu, membru CA despre care Libertatea a scris cum a pierdut în instanţă funcţia pe care o ocupă şi astăzi, pentru că şeful AACR de la acea vreme nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească.
Primul termen a fost astăzi, 15 mai.
În acest moment, AACR are o conducere interimară.