UPDATE: Multe dintre probele publicate azi de Libertatea au fost înaintate Direcției Naționale Anticorupție de unul dintre cursanți, pe 2 octombrie 2019, dar omul nici măcar n-a fost căutat de către procurori.

Citește detalii AICI.

Totodată, subiectul a fost dezbătut și în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX.


  • Pe 5-8 august 2019 și 29 august 2019 (la Școala de Aviație Civilă – SSAvC) și pe 9-10 august 2019 (la Autoritatea Aeronautică Civilă Română – AACR), ambele instituții de stat, au fost date examenele pentru “piloții particulari”, primul dintre cei trei pași pe care îi face un pilot de linie.
  • Cu aceste examene, urmate de teste practice, Autoritatea îți dă licența de pilot particular, cu care poți zbura “doar singur sau alături de un prieten”, după cum au explicat reprezentanții AACR.
  • Dacă vrei să înaintezi ca pilot comercial, dai alte două examene, tot la Autoritate, unul, de asemenea, pe hârtie și doar ultimul pe calculator.
  • Libertatea le-a arătat șefilor Autorității, o instituție vitală, care supraveghează în România respectarea siguranței zborului la standardele Uniunii Europene, mesajele și pozele de pe telefoane, în care se vede cum cursanții au trucat 18 examene la 9 materii, primul examen la Şcoală, al doilea chiar la Autoritate.
  • “Nu am crezut că așa ceva se poate întâmpla!”, au spus, uluiți, Armand Petrescu și Tudorel Roman, primii doi oameni din organigrama AACR, când au văzut probele aduse de ziar. 
  • AACR a comunicat către Libertatea că în recenta sesiune au dat examen 51 de oameni, dintre care 16 au luat examenul. Doi au primit deja licență de pilot, după ce au luat și testele practice. 
  • Conducerea Autorității a comunicat ieri ziarului că a numit o comisie internă care va analiza situația și că, până atunci, ”procesul de licențiere pentru pilot PPL pentru toți cei promovați este suspendat”.
  • Cealaltă instituție de stat unde s-a fraudat examenul, Școala de aviație, a refuzat orice comentariu. Directorul școlii este George Barbu, noul șef al TAROM.
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Candidații și-au făcut poze cu telefonul înainte de examenul de licentă de la Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

Patru directori de departament, doi directori adjuncți și directorul general al Autorității Aeronautice, Armand Petrescu, au fost de față ieri, când Libertatea le-a arătat, pe un laptop, probele fraudării examenului de piloți, mesaje pe care publicul le vede azi. 

30 de cursanți de la Școala de Aviație Civilă au făcut, în vara acestui an, un grup de WhatsApp, cu care unii dintre ei au falsificat întâi examenul de la școală și apoi examenul de la Autoritate.

Fiecare dintre examene a cuprins 9 materii. Atât la Școală, cât și la Autoritate, mulți dintre viitorii piloți au copiat la toate cele 18 teste!

Libertatea a intrat în posesia acestor mesaje de WhatsApp. Înainte de a confrunta autoritățile care se ocupă de siguranța zborului în România și de formarea personalului navigant și de întreținere, redacția a discutat cu oameni care au fost în sălile de examen și care au confirmat felul în care s-a trucat examenul.

De asemenea, am luat legătura cu piloți, care au confirmat faptul că “este pur și simplu o crimă să nu cunoști teoria și să primești licență de zbor”.

Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”
Recomandări
Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”

“Dar nu se poate, nu se intră cu telefonul în sală!”, a fost prima reacție a directorului general Armand Petrescu.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Armand Petrescu, director general Regia Autonomă”Autoritatea Aeronautică Civilă Română”. Foto Agerpres

Se înșela. Cu câteva minute înainte, într-un moment în care directorul a fost ieșit, șeful de la departamentul de Certificare Personal de la Autoritate, Cristian Olinescu, a spus că “se intră cu telefoanele mobile, dar ele se lasă pe pervaz”.

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Cum și-au pregătit falsificarea examenelor

Ați învățat manualul la factori umani?
Nici nu l-am deschis. Trebuia? :)

Nu știu…
Dă-l dracu.

Eu am făcut testele alea.
Am citit ce ne-a dat profa și testele. Manualul e intact.

Așa a arătat o discuție nocturnă între doi viitori piloți privați, purtată pe WhatsApp, pe 8 septembrie 2019. Numele de telefon au fost anomizate parțial de redacție pentru ca posesorii lor să nu fie expuși.

Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit
Recomandări
Coaliția PNL-PSD a decis să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit

Seara mesajelor de mai sus a fost chiar seara de dinaintea ultimei serii de examene. Împreună cu examenul practic, care urmează, cu examenul teoretic obții licența PPL, prima licență acordată la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, fără de care nu poți zbura.

Dimineață, pe 9 septembrie, discuția dintre cei care dădeau examen a fost reluată.

“Cine a ajuns la autoritate?”

“Faci și tu poză la teste?”

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Imediat după ce au venit la Autoritate, în dimineața zilei de 9 septembrie, candidații s-au fotografiat în hol, apoi și-au cerut poze cu subiectele. Libertatea a tăiat ultimele trei cifre ale numerele de telefon pentru a-i proteja pe cei care au dat examenul

Intrați în sala de la parter, ei au fotografiat foaia de examen cu întrebări de tip grilă. Din trei trepte de licențiere a unui pilot, în România doar ultimul examen e dat pe calculator.

“Colegii rămași afară, folosindu-se de informații de la specialiști sau de cursuri, au trimis răspunsurile corecte”, explică pentru publicul Libertatea chiar unul dintre cei din sală.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!

Doi dintre candidați scriu răspunsurile la unul dintre examenele de la Autoritate

Practic, au curs pozele foilor de examen din sală și răspunsurile din afară. Discuțiile dintre aceștia arată că unii dintre ei n-au nici măcar noțiuni elementare de aviație.  

Unul dintre ei a copiat și felul în care se oprește motorul avionului!

De pildă, pe 7 august, la examen de cunoașterea aeronavei, unul dintre candidați a pus nu mai puțin de trei semne de întrebare pe o foaie la întrebări precum:

“Metoda normală de oprire a motorului unui avion este?

a) a poziționa întrerupătorul starterului pe Off

b) închide levierul pe tracțiune

c) a deplasa levierul de amestec pe Idle Cut-Off (ICO)

d) închide levierul pe tracțiune și deplasează amestecul pe ICO”.

Varianta indicată a fost d), cea corectă.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Subiectele fotografiate de candidat și postate pe grupul de WhatsApp

“Ce e briza de munte?”

Cel mai greu examen, la Şcoală, este cel de la Meteorologie, lucru de notorietate printre piloți și care se datorează exigenței legendare a profesoarei.

“Profa de la meteo, doamna Ștefan, ne-a și spus: «Vă pic până luați. Ne revedem până vă plictisiți. Nu vreau să vă am pe conștiință», asta ne-a zis”, relatează pentru Libertatea, unul dintre cursanți, care a descris sistemul prin care au fost fraudate examenele și la Școală, și la Autoritate.

Pe 6 august, cu o seară înaintea examenului la meteo, cursanții și-au făcut inclusiv copiuțe cu câteva definiții, pe care le-au distribuit pe grupul de WhatsApp.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Copiuța de la meteo, distribuită pe grup

Pe 7 august, ora 8.20, a început examenul. Candidații au fost împărțiți în două grupe. Și au pornit discuțiile.

  • “Poze la subiect. Poate le rezolvăm noi ăștia de afară. Și invers după”, spune, înainte de examen, un examinat
  • Unul dintre candidați întreabă, în toiul examenului, pe grup, “Ce e briza de munte?”
Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Un candidat întreabă ce este briza de munte

“Bă, să nu luați toți 10, ce naiba”

Cursanții de pe grupul de WhatsApp au fost în număr de 30. 10 dintre ei au fost extrem de activi. Ei și-au dat seama că există pericolul ca examinatorii să se prindă, când vor vedea notele foarte mari.

Nota minimă de trecere la examenele pentru fiecare dintre cele 9 materii este 7,5.

Viitorii piloți au realizat că bătea la ochi perfecțiunea spre care s-au îndreptat. “E bine ultima variantă, a lui Alex. Am luat 10”, jubilează unul dintre ei.

“Mai greșiți câte una, colegii, să nu bată la ochi”, cere altul. E întărit de un coleg: “Bă, să nu luați toți 10, ce naiba”

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
“Mai greșiți câte una, colegii, să nu bată la ochi”, spune un candidat

“Vedeți că bate la ochi. Mai puneți și voi ceva aiurea. Măcar unii. La noi au picat 3”, îi avertizează o persoană din prima serie.

Armand Petrescu: «Ne vom uita pe camerele de luat vederi»

Autoritatea Aeronautică Civilă Română supraveghează nu doar piloții, ci și companiile aeronautice licențiate în țară. TAROM și Blue Air sunt cele mai mari aflate sub supravegherea sa directă.

La rându-i, Autoritatea se află sub controlul permanent al EASA, autoritatea europeană în domeniu.

“Ați avut vreodată probleme la auditul făcut de EASA pe licențierea de piloți, pe examene?”.

“Nu, niciodată”, a răspuns Cristian Olinescu, șeful direcției care se ocupă de licențiere.

După ce reporterii au arătat conducerii Autorității probele falsificării examenului, inclusiv orele mesajelor, care corespund cu cele în care candidații erau în teste, ei au arătat sălile unde s-au susținut examenele.

Pe pervaz erau, într-adevăr, etichete galbene, cu numere, unde ar fi trebuit să stea telefoanele. “Ne vom uita pe camerele de luat vederi”, a spus directorul general Armand Petrescu.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Dacă Autoritatea Aeronautică a primit reporterii la discuții, Școala, la care director este George Barbu, noul șef TAROM, n-a vrut să răspundă întrebărilor Libertatea

Rolul acestor examene

Există trei tipuri principale de licenţă de zbor pentru piloți, potrivit descrierii făcute de Cristian Olinescu, șeful direcției specializate din Autoritate.

  1. PPL, prin care poţi pilota avioane private, de agrement, fără a avea dreptul de a fi remunerat pentru zboruri. În funcție de avion, poți zbura la aceeași altitudine, aproximativ 10.000 de metri, ca și avioanele comerciale. Această licență presupune două examene la câte 9 materii. Aceste examene au fost trucate.
  2. CPL, pilot comercial, pentru care dai examene cu 12 materii.
  3. ATPL, prin care ai dreptul să zbori pentru companii aeriene şi să transporţi pasageri sau mărfuri, pentru care dai examene cu 14 materii.

Fiecare dintre aceste trepte profesionale presupun și probă practică.

În acest caz, probele se referă strict la examenele pentru certificatul PPL, care poate fi primit de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR), singura abilitată să acrediteze piloţi în România.

Cele 9 materii la care se dau examene, atât la școală, cât și la autoritate, sunt: comunicații (CO), navigație (N), meteorologie (MA), cunoașterea aeronavei (CA), performanțe și limite umane (PU), performanțe (PP), principiile zborului (PZ), proceduri operaționale (PO), airlaw (RA), plus regulamente interne și internaționale de radiocomunicații (RTF), care este o certificare separată de la ANCOM.

Pilot: «Înseamnă diferența între viață și moarte»

“Absenţa acelor cunoştinţe nu îi va împiedica pe mulţi să ridice un avion de la sol şi să îl readucă pe pământ în siguranţă, dar va însemna diferenţa între viaţă şi moarte dacă ceva nu va funcţiona conform planului la un moment dat”, explică un pilot.

Nivelul la care s-a ajuns este dovedit tot de întâmplările surprinse în mesaje.

Pe 6 august, când s-a dat examenul la materia Proceduri operaționale, la ora 8.22 un candidat a încărcat un document .pdf cu foile de examen. Un coleg identificat drept “Vlad” s-a amuzat și a cerut și soluțiile la testul grilă. “Răspunsurile?” :)) Același Vlad întrebase, cu jumătate de oră înainte de examen, care este materia la care va fi examinat!

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Avion al Scolii Superioare de Aviație Civilă

Ce spun doi dintre cei care au trucat examenul

De pe numere de telefon de pe grupul de WhatsApp, primul reperat de ziar a fost avocatul Mihai-Codrin Siniavschi. Acesta postează răspunsul la 9 dintre întrebări. Apoi este ajutat de colegul Bogdan Grigore, care scrie toate răspunsurile pe o foaie și le fotografiază. 1D, 2B, 3A, 4C, 5D etc.

Răspunsurile lui Siniavschi și Grigore coincid, astfel că elevii examinați au două surse pentru a încercui variantele corecte.

Probabil îmi pozasem lucrarea s-o discut mai târziu, n-ar fi OK să faceți un reportaj din asta.

Mihai-Codrin Siniavschi:

– Bună ziua, domnule Siniavschi. Ați dat examene la Autoritatea Aeronautică Civilă pe 9-10 septembrie. E adevărat?
– Da. Ce s-a întâmplat?

– Avem dovezi că acel examen ar fi fost fraudat.
– Nu, nu e adevărat. Nici nu prea aveam cum.

– Există un grup de WhatsApp, o conversație în care se pozau subiecte, tot acolo se puneau și răspunsuri…
– E grupul nostru, da, pe care l-am făcut pentru a mai discuta una-alta, din iunie, de când am început…

– Da, dar există și o foaie de examen semnată de dumneavoastră și postată atunci…
– Nu știu, probabil am fotografiat-o după, ca să mă verific cu ceilalți colegi. Nu e un examen atât de greu pentru a risca asta. În plus, noi eram în sală cu toții la Autoritate, toată grupa, cine să ne dea din afară?

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Mihai-Codrin Siniavschi, pe pagina Baroului

Am povestit, înainte de examene, cu prieteni din TAROM, piloți, care au spus că, oricum, materia de la acest examen se uită. Ulterior, ții minte maximum 20% din informații. Nu poți risca să piezi și banii, sunt și camere de luat vederi.

Mihai-Codrin Siniavschi:

– Da, dar la camere se uită cineva doar dacă există vreo sesizare, vreo suspiciune.
Da, dar există și supraveghetor. A, așa, că o intra cineva cu cască… OK, se poate întâmpla, am mai auzit și pe la barou. Dar ce îmi spui tu…

– La școală?
– La școală aveam o profesoară mai exigentă, la meteo, dar, în rest, da. A fost mult mai relaxat decât la autoritate.

– Adică s-a copiat!
– Nu, nu pot spune asta. Așa, ca peste tot, mai puteai vorbi cu unul de lângă tine… dar nu la toate materiile. Unde se preda cum trebuie, da. Probabil că acolo unde se trecea mai repede prin materie, erau și profesorii mai relaxați la examen.

– Așadar…
– Singura chestie, de Autoritate vorbesc, da, materia o înveți pe repede înainte. De exemplu, eu voi lua, probabil, examenul PPL abia în luna mai a anului viitor. Examenele teoretice se pot da în 6 luni, în rest sunt ore de zbor.

– Dumneavoastră le-ați dat deja. Dacă aveați timp atâtea luni, de ce le-ați dat deja din septembrie?
– Ei, am vorbit între noi să-l dăm cu toții deodată. Așa a fost înțelegerea. Însă, repet, nu a existat vreo fraudă. Și nu ar fi OK să faceți un reportaj din asta.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Dialog între răspunsuri și subiecte postate de Bogdan Grigore și Mihai-Codrin Siniavschi

Și alt cursant, Bogdan Grigore, a fost contactat de Libertatea.

– Am primit nişte informaţii că ar fi fost fraudate examenele. Dumneavoastră cum vi s-au părut?
– Mie mi s-a părut perfect corect. Am avut examinatori, ni s-a anunţat faptul că totul este filmat, înregistrat video-audio. Din partea mea, totul a fost foarte corect.

– Aţi fost lăsaţi cu telefoane?
– Nu, le-am pus pe un pervaz, lângă catedră.

– Avem şi convorbiri pe WhatsApp între dumneavoastră. Erau puse subiecte şi rezolvări în timpul examenului. Reiese că şi tu puneai nişte subiecte și răspunsuri.
– Nu ştiu ce să zic de alea. Acele fotografii pot fi trucate, modificate în Photoshop şi chestii de genul ăsta, de persoane care vor să facă un rău la adresa Şcolii.

Cum s-au fraudat, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot! Cursanții au făcut un grup de WhatsApp și au păcălit testele la 18 materii. Unii nu știau nici cum se oprește motorul avionului!
Bogdan Grigore

Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, al cărei director este noul şef TAROM, George Barbu, a refuzat să discute cu reporterii Libertatea. 

Reprezentanţii instituţiei au transmis că nu doresc să ofere nici un punct de vedere cu privire la fraudarea examenului și așteaptă o cerere în scris.

În privința Autorității Aeronautice Civile din România (AACR), ea a comunicat pentru ziar că 51 de candidați au dat concursul unde apar mesajele și că 16 l-au luat.

Dintre aceștia, 29 au dat prima oară examenul – au trecut 5.

Alți 22 au dat reexaminare, pentru că picaseră examenul data trecută. 11 dintre ei au luat examenul.

În total, 16 promovați au dreptul să dea proba practică, iar aceasta durează pentru că e nevoie de ore de zbor cu dublă comandă, dar și singur pe avion, înainte de a susține examenul practic. 

Conform Autorității, doi dintre cei admiși în sesiunea respectivă au dat și proba practică și au luat deja licența de pilot.

”Directorul General al AACR a decis înființarea unei comisii interne care să verifice modul de desfășurare a examenului de licențiere Pilot PPL,  sesiunea 9 – 10 septembrie 2019”, a comunicat Autoritatea.

“Până la finalizarea analizei interne, pentru toți cei care au promovat examenele teoretice în sesiunea 9-10 septembrie, procesul de licențiere pentru pilot PPL este suspendat”, a conchis AACR. 

Conform informațiilor Libertatea, comisia are trei zile la dispoziție din partea conducerii să afle ce s-a întâmplat și deja studiază imaginile din săli. 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI