Grevă în Catalonia. Transportul fevoviar și rutier au fost afectate, de o mișcare de grevă, care a fost organizată la apelul unui sindicat proindependență, relatează AFP.
Un tren de mare viteză care face legătura între Barcelona și orașul francez Lyon a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza grevei. În plus, în gara Girona, sute de oameni au forțat un baraj al poliției pentru a coborî pe șine și a împiedica circulația trenurilor.
Totodată, numeroase șosele și autostrăzi au fost blocate în regiunea catalană. Traficul pe autostrada AP-7, care leagă Andaluzia de frontiera Franței, de-a lungul Mediteranei, precum și cel de pe A-2, între Barcelona și Madrid s-a desfășurat cu mare dificultate.
[gallery columns="9" ids="2032914,2032913,2032912,2032911,2032910,2032909,2032908,2032907,2032906"]
La Barcelona, unde metroul funcționa miercuri la 85% din capacitate, mișcarea grevistă părea să aibă un impact mai mic decât greva generală din 3 octombrie, declanșată împotriva represiunii de poliție în timpul referendumului privind independența regiunii.
Apelul la grevă a fost lansat de o organizație proindependneță, în semn de protest față de un decret al guvernului de la care relaxează formalitățile necesare pentru plecarea firmelor din Catalonia. Totodată, mișcarea a fost susținută de asociașțiile separatiste Asociația Națională Catalană și Omnium Cultural, care au făcut apel la eliberarea liderilor catalani arestați.
Foto: EPA