Peste 100 de timișoreni au ieșit din case, joi seară, să protesteze față de modificările legilor Justiției. Oamenii s-au adunat în Piață Libertății, unde are loc și Târgul de Crăciun.
Cu fundal muzical, la boxe răsunând colinde, manifestanții au strigat cât au putut de tare “Justiție, nu corupție”, “București, lupta București”, “Ieșiți din casă dacă va pasă”, “Anticipate”, “Demisia”, “România more vino la plimbare”, “DNA să vină să va ia” și altele.
Un protestatar a făcut o pancartă pe care a scris “Sărbători fericite bunico, eu serbez în strada”.
Protestul de la Timișoara s-a încheiat în jurul orei 21.00, fără incidente. Oamenii au mers din nou în marș spre Palatul Justiției, unde au scandat câteva minute, iar apoi s-au întors în Piață Libertății, unde au stabilit o nouă întâlnire, pentru duminică, la ora 19, înapoi în Piață Operei.